Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis-o în judecată pe eurodeputata Diana Şoşoacă într-un dosar care vizează incidentul din decembrie 2021, când mai mulţi jurnalişti italieni au reclamat că au fost lipsiţi de libertate în cabinetul său de avocatură. În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi fostul său soţ, Silvestru Şoşoacă.
Procurorii Parchetului General au anunţat joi finalizarea anchetei şi trimiterea în judecată a Dianei Şoşoacă pentru patru infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal. Faptele reţinute în rechizitoriu ar fi fost comise în perioada în care aceasta era senator în Parlamentul României.
În acelaşi dosar, fostul soţ al eurodeputatei, Silvestru Şoşoacă, este acuzat de patru infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal şi de o infracţiune de lovire sau alte violenţe.
Potrivit anchetatorilor, incidentul a avut loc pe 10 decembrie 2021, în cabinetul de avocatură al Dianei Şoşoacă, unde o echipă de jurnalişti italieni venise pentru realizarea unui interviu.
„În data de 10 decembrie 2021, cei doi inculpaţi au lipsit de libertate patru persoane (trei persoane vătămate şi un martor), care fuseseră invitate în incinta cabinetului de avocat din Bucureşti al inculpatei în vederea realizării unui interviu.
În acelaşi context, cel de al doilea inculpat a exercitat acte de violenţă asupra uneia dintre persoanele vătămate, lovind-o cu pumnii în zona umărului şi peste braţ şi smulgându-i masca sanitară de pe faţă", se arată în comunicatul Parchetului.
Anchetatorii susţin că reacţia celor doi ar fi fost provocată de nemulţumirea faţă de întrebările adresate de jurnalista italiană Lucia Goracci. Conform acuzaţiilor, uşa cabinetului a fost încuiată, iar echipei de televiziune nu i s-a permis să plece.
„O invit să rămânem la fapte, dar ea mă invită afară. Apoi... incredibil. Senatoarea Diana Şoşoacă sare de pe scaun, se aşează în faţa noastră şi ne închide înăuntru. Apoi filmându-ne, cheamă poliţia", a relatat reporteriţa Lucia Goracci.
Potrivit procurorilor, Silvestru Şoşoacă ar fi agresat-o pe jurnalistă, iar aceasta a depus plângere penală.
„Procurorul a reţinut că acţiunea de lipsire de libertate a fost generată de nemulţumirea inculpatei cu privire la întrebările adresate de una dintre persoanele vătămate (jurnalist) şi nicidecum de comiterea unor infracţiuni de către persoanele vătămate, acestea fiind supravegheate pe tot parcursul interviului de către celălalt inculpat şi un martor", precizează PICCJ.
În rechizitoriu este menţionat şi faptul că, la data incidentului, Diana Şoşoacă beneficia de imunitate parlamentară doar pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, nu şi pentru fapte de natură penală fără legătură cu activitatea parlamentară.
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Între timp, Diana Şoşoacă, în prezent europarlamentar, poate fi urmărită penal în România după ce Parlamentul European i-a ridicat imunitatea.
Ea a anunţat că va contesta decizia la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi susţine că acuzaţiile formulate împotriva sa ţin de exercitarea libertăţii de exprimare.







