Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, critică dur decizia Curţii Constituţionale în cazul lui Dominic Fritz şi acuză PSD că încearcă să îşi impună adversarii politici prin intermediul unor instituţii ale statului. Buzoianu susţine că hotărârea CCR are o puternică încărcătură politică şi avertizează asupra precedentului creat.
Diana Buzoianu a declarat, duminică, la TVR INFO, că impactul deciziei CCR asupra USR este mai puţin important decât efectele pe care aceasta le-ar putea avea asupra democraţiei şi statului de drept.
Ministrul interimar susţine că hotărârea Curţii în cazul lui Dominic Fritz reprezintă, în opinia sa, o decizie politică şi acuză PSD că foloseşte influenţa pe care o are asupra unor persoane numite în instituţii-cheie.
Buzoianu acuză PSD că încearcă să îşi elimine adversarii prin instituţiile statului
„Atunci când un partid care formează o majoritate, cu telefoanele pe care le poate da la nişte oameni numiţi politic, în foruri precum CCR, ÎCCJ, curţi de Apel, tribunale (...) este clar că avem o problemă”, a afirmat Diana Buzoianu.
Ministrul a criticat în special modul în care Curtea Constituţională a argumentat aplicarea noilor prevederi în cazul persoanelor aflate în situaţii de incompatibilitate sau conflict de interese.
În opinia sa, decizia CCR creează un precedent periculos, întrucât Constituţia prevede că legea nu poate produce efecte pentru situaţii juridice consumate anterior intrării sale în vigoare.
„Aici deja vorbim clar de o decizie politică”, a susţinut Buzoianu, acuzând că hotărârea ar putea deschide inclusiv calea unor sancţiuni la nivel european.
„Dacă vrea să învingă pe cineva politic, trebuie să îl învingă la vot”
Diana Buzoianu a transmis că USR va folosi toate căile legale disponibile pentru contestarea deciziei, inclusiv la nivel european, şi a afirmat că alegerea liderilor politici trebuie să rămână la cetăţeni.
„Nu ne alege PSD nici preşedintele de partid şi nu alege PSD nici cine candidează la urne”, a declarat ministrul.
Buzoianu a adăugat că, dacă PSD doreşte să îşi învingă adversarii politici, acest lucru trebuie făcut prin alegeri, nu prin decizii ale unor instituţii.
„Dacă PSD vrea să învingă pe cineva politic, trebuie să îl învingă la vot”, a mai spus Diana Buzoianu.







