UPDATE. Nicuşor Dan, singur la dezbatere / Dezbatere online Nicuşor Dan - George Simion în această după-amiază, la comediantul Micutzu. Ambii au confirmat prezenţa

UPDATE. Nicuşor Dan, singur la dezbatere / Dezbatere online Nicuşor Dan - George Simion în această după-amiază, la comediantul Micutzu. Ambii au confirmat prezenţa

George Simion nu s-a prezentat la dezbaterea organizată de comediantul Micutzu, deşi a confirmat prezenţa înainte de începerea ei. 

„Astăzi am aflat că domnul Simion nu mai vine la dezbatere, deşi a fost primul care a confirmat. Am înţeles dintr-un comunicat AUR că terenul acesta nu este suficient de neutru pentru dumnealui şi că suntem un podcast prietenos pentru Nicuşor Dan. E curios, pentru că în noiembrie i s-a părut că am fost o gazdă echilibrată şi că a fost o dezbatere reală cea la care a participat. Şi atunci, ca şi acum, am dat dovadă de transparenţă şi mă aşteptam la aceaşi fair play şi din partea dumnealui”, a precizat gazda dezbaterii.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Nicuşor Dan şi George Simion, candidaţii din turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din 2025, vor participa, astăzi, de la ora 17:00, la o dezbatere online găzduită de MCN Podcast, pe canalul oficial de YouTube al lui Micutzu (Cosmin Nedelcu).

Ambii candidaţi la preşedinţie au confirmat prezenţa la emisiune. Alături de cei doi candidaţi, în studio au fost invitaţi mai mulţi jurnalişti. Pe listă apar:

  • Alex Nedea – jurnalist, Recorder
  • Denise Rifai – jurnalist, Kanal D
  • Silviu Faiăr – creator de conţinut
  • Vlad Zaha – antreprenor şi om de comunicare
  • Dragoş Stanca – expert media şi tech
  • Dragoş Pătraru – jurnalist 
  • Adelina Toncea – fondatoarea Asociaţiei Blondie
  • Gelu Duminică – sociolog

O altă confruntare între cei doi candidaţi este programată în această seară, la ora 20.00, la România TV.

 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt