O nouă zi, o nouă serie de întârzieri pe calea ferată. De data asta, recordul este deţinut de trenul Iaşi- Timişoara care a ajuns la destinaţie cu o întârziere de 4 ore. Motivul? Firele de curent au fost rupte de o furtună puternică. Nu este însă un caz izolat. Întârzierile tind să devină regula pe căile ferate române.
Garnitura trebuia să ajungă la Timişoara în acestă dimineaţă puţin după ora 11. A făcut însă cu 4 ore mai mult. Trenul Interregio plecat de la Iaşi a ajuns la destinatie abia dupa ora 15. După 20 de ore de stat în tren, oamenii de abia mai au putere să vorbească.
De vina ar fi fost ruperea cablurilor de curent de pe traseu. Timp de aproape 3 ore, trenul a stat într-o gară până când angajaţii CFR au reuşit să le reconecteze.
Iar în zilele următoare, trenurile vor avea întârzieri încă şi mai însemnate. Reprezentanţii căilor ferate au anunţat că vor reduce viteza trenurilor cu 10-20 de km pe ora din cauza caniculei.