Furtuna tropicală Dianmu a adus dezastrul în Thailanda. Cel puţin şapte oameni au murit, iar peste 200 de mii de case se află sub ape în urma ploilor aduse de muson. Inundaţiile puternice au afectat peste 30 de provincii ale ţării. Zilele următoare sunt critice pentru capitala ţării, Bangkok.
Scene şocante au avut loc în nordul ţării. O femeie a fost filmată chiar în momentul în care este luată de ape. La scurt timp, salvatorii au găsit trupul neînsufleţit al victimei. Alţi 2 oameni au dispărut în condiţii similare.
Situaţia este una dramatică şi în regiunile centrale ale Thailandei. Zeci de mii de case au fost acoperite de ape. În
numeroase localităţi, oamenii se mai pot deplasa doar cu ajutorul bărcilor.
Deoarece drumurile publice sunt blocate, localnicii primesc ajutor pe calea aerului. La eforturile autorităţilor au luat parte şi voluntari. Printre aceştia o echipă de paraşutişti amatori.
Autorităţile se pregătesc în continuare pentru ce e mai rău. Dacă musonul nu îşi va domoli intensitate, Bankokul riscă să fie acoperit de ape în zilele următoare.