Detalii noi în dosarul asasinatului de la Arad. Anchetatorii au găsit două tipuri de ADN în maşina omului de afaceri ucis

Detalii noi în dosarul asasinatului de la Arad. Anchetatorii au găsit două tipuri de ADN în maşina omului de afaceri ucis
Facebook/ Flaviu-Ovidiu Stuhulet

Apar detalii noi în ancheta asasinatului de acum o săptămână din Arad, când omul de afaceri Ioan Crişan a fost ucis în explozia maşinii sale. Anchetatorii au descoperit două tipuri de ADN pe explozibilul din automobilul omului de afaceri.

Una din mostrele ADN este a victimei, iar anchetatorii încearcă acum să identifice persoana căreia îi aparţine cea de-a doua mostră, în condiţiile în care aceasta nu figurează în baza de date a poliţiei, potrivit informaţiilor Digi24.

Oamenii legii aşteaptă şi finalizarea expertizei asupra bombei, pentru a-şi da seama ce fel de explozibil a fost folosit.

Pentru a-l prinde pe cel care a pus la cale asasinatul, poliţiştii colaborează cu anchetatori din alte state europene, deoarece comanda este posibil să fi venit din afara României.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt