Destinaţia Anului, doar la Prima Tv

Destinaţia Anului, doar la Prima Tv

Vara aceasta alegem împreună destinaţia anului. Vom descoperii o ţară frumoasă, plină de oameni şi aşezări de poveste, cu peisaje naturale şi bucate alese din fiecare regiune. Telespectatorii vor putea să participe la această exercursie şi să aleagă cea mai inedită experienţă. ” Destinaţia anului” se vede în fiecare sâmbătă, de la ora 17, la Prima tv.

După o luptă strânsă între cele 6 regiuni ale României, publicul a decis că Moldova este câştigătoarea. Iaşiul, oraşul îmbătat de aroma teilor, unde poezia se simte cel mai bine alături de bucatele tradiţionale gătite cu mare grijă a fost votat ”destinaţia anului” la categoria city break.

Peste 20 de mii de români au votat destinaţia preferată în competiţia vacanţelor din acest an. Un juriu format din 25 de membrii, experţi în turism a avut o misiune foarte grea. Atractivitatea oraşului şi experienţele destinaţiei, implicarea
comunităţii şi puterea brandului au stat la baza jurizării.

Şi cum în această perioadă caută câteva zile de odihnă, departe de agitaţie oraşului şi poate cât mai aproape de natură, juriul a avut din nou o misiune grea. Să aleagă destinaţia perfectă pentru un city break in regiunile Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş.

Oraşul de la poalele Tâmpei a câştigat premiul special al juriului.

Dar multe alte locuri încă aşteaptă să fie descoperite. Natură, cultură, gastronomie şi multe experienţe de poveste, le vom
găsi pe toate în fiecare sâmbătă ”La destinaţia anului!, la Prima Tv.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt