Au fost descinderi de amploare în judeţul Dâmboviţa. Echipe de poliţişti, jandarmi şi comisari ai gărzii de mediu s-au
organizat pentru a-i prinde în flagrant pe cei care ard ilegal deşeuri. Ţinta lor a fost satul Bălteni, un loc din care curg zeci
de reclamaţii ale oamenilor care spun că localitatea e un adevărat furnal.
Nu mai puţin de 120 de poliţişti şi jandarmi împreună cu comisarii Garzii de Mediu au descins pentru a-i prinde în fapt
pe cei care incendieză deşeuri. A fost nevoie de un dispozitiv impresionant de forţe de ordine. Zona e cunoscută pentru
grupările care dezmembrează şi topesc caroserii auto pentru a obţine metale pe care ulterior le comercializează.
Autorităţile au mers în zonele semnalate de cei care nu de puţine ori au făcut reclamaţii. A curs cu amenzi. iar activitatea
mai multor societăţi comerciale a fost suspendată.
Recent, au fost majorate amenzile pentru pentru incendierea miriştilor. Cei care se fac vinovaţi de această infracţiune riscă
amenzi de până la 15 mii de lei.