Rapid o întâlneşte pe FCSB sâmbătă seara, de la 20:00, într-un derby incendiar pe "Arena Naţională". Partida va fi transmisă în direct pe Prima Sport 1 şi PrimaPlay.ro.
Rapid a pus în vânzare biletele pentru partida cu FCSB luni, iar fanii au luat cu asalt casele din Giuleşti. La doar o zi de când au dat drumul la achiziţionarea biletelor, giuleştenii au anunţat că au vandut 23.000 de tichete.
În aceste condiţii, sunt şanse foarte mari ca derby-ul de pe "Arena Naţională" să se joace cu casa închisă.
”23.000 de bilete vândute după o zi de la punerea lor în vânzare!”, a anunţat Rapid, prin intermediul unei postări pe pagina de Facebook.
Aflat în studio-ul Fotbal Show, George Galamaz a transmis că nu este de acord cu decizia rapidiştilor, aceea de a muta derby-ul cu FCSB pe Arena Naţională. Fostul jucător al "roş-albaştrilor" consideră că echipa care va avea mai mulţi suporteri pe stadion va fi FCSB, presiunea pusă de rapidişti diminuându-se."
( n.r. A fost o decizie greşită din punct de vedere sportiv la Rapid să joci meciul cu FCSB pe Arena Naţională?) M-am gândit la chestia asta. Cum ar fi mai bine? Să câştigi nişte bani, cum a zis Gigi Becali, sau să nu te intereseze banii şi să ai stadionul tău, publicul tău, să facă presiunea cum suntem obişnuiţi şi să ai un avantaj în plus.
Eu cred că, pentru a avea o şansă în plus, trebuia să joace acasă. Pe stadionul lor, ştiu atmosfera care e, rivalitatea pe care o au cu FCSB, şi aveau un mic avantaj. Jucând pe Arena Naţională, se diluează puţin această presiune. Într adevăr, va fi o atmosferă foarte frumoasă, dar fcsb va avea mai mulţi suporteri." , a spus George Galamaz, pentru Prima Sport.