Execuţia bugetului general consolidat s-a încheiat cu un deficit nominal de 121,77 miliarde de lei, respectiv 6,4% din PIB, după primele 11 luni ale acestui an, în scădere cu 0,74 puncte procentuale faţă de deficitul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2024, de 7,15% din PIB, a anunţat, luni, Ministerul Finanţelor.
Veniturile bugetului general au însumat 591,91 miliarde de lei, în creştere cu 13% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. Exprimate ca pondere în PIB, veniturile totale au crescut cu 1,34%, evoluţie susţinută atât de veniturile curente, cât şi de fondurile europene.
Cheltuielile, în sumă de 713,68 miliarde de lei, au crescut în termeni nominali cu 9,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile au înregistrat o creştere cu 0,59 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului 2024, de la 36,93% din PIB la 37,52% din PIB. 'Analizând evoluţia ponderii cheltuielilor bugetare în PIB, observăm că ritmul de creştere din anul curent s-a diminuat comparativ cu anul precedent, indicând o încetinire a expansiunii cheltuielilor publice raportate la nivelul PIB', precizează Ministerul Finanţelor, potrivit Agerpres.
Execuţia bugetului general consolidat pentru primele zece luni ale anului 2025 s-a încheiat cu un deficit de 108,87 miliarde lei, respectiv 5,72% din PIB.
Ţinta de deficit bugetar pentru întregul an este de 8,4% din PIB, respectiv 159,8 miliarde lei






