Joi, 11 februarie 2010, Herman Van Rompuy invitase liderii la o reuniune specială a Consiliului European la Bruxelles. Cu o zi înainte, Nicolas Sarkozy o sunase pe Angela Merkel la 12:30, povesteşte fostul cancelar german în memoriile sale; era îngrijorat de situaţia financiară a Greciei şi considera că, înainte de întâlnirea oficială de a doua zi, un grup discret să discute cu Jean-Claude Trichet, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), scrie Hotnews.
La scurt timp după preluarea mandatului, în octombrie 2009, noul guvern al prim-ministrului Giorgos Papandreou efectuase o analiză financiară şi anunţase public că deficitul bugetar al Greciei nu era de 3,7% din PIB, aşa cum spuneau în primăvara aceea, ci de 12,7%. La sfârşitul anului 2009, Papandreou i-a cerut ajutorul directorului general al Fondului Monetar Internaţional, Dominique Strauss-Kahn.
Papandreou l-au abordat pe Dominique Strauss-Kahn, pe atunci directorul FMI, în timpul Forumului Economic Mondial de la Davos din ianuarie 2010. Întâlniţi cu mare discreţie într-o bucătărie pentru a nu atrage atenţia excesivă, cei doi au avut o discuţie despre câţi bani aveau grecii nevoie. Şeful FMI i-a spus premierului grec că nu este responsabil, deoarece Grecia face parte dintr-o uniune monetară şi l-a sfătuit să se adreseze Comisiei Europene.
„În convorbirea noastră telefonică, i-am spus lui Sarkozy că nu văd ce am putea face pentru Grecia a doua zi. Pentru mine, o întâlnire fără un obiectiv clar era contraproductivă, dar Sarkozy a insistat”, arată Merkel în memoriile sale.
În acea după-amiază, ea l-a sunat pe Papandreou, care i-a spus cancelarului că situaţia ţării sale e tensionată, „dar nu mi-a dat impresia că vede o nevoie urgentă de acţiune”, îşi aminteşte Merkel.
A doua zi dimineaţă, cancelarul a zburat la Bruxelles, unde s-a văzut cu Van Rompuy, Barroso, Papandreou, Sarkozy şi Trichet. S-au aşezat în fotolii şi li s-a servit fiecăruia câte un espresso belgian şi un pahar cu apă.
Preşedintele BCE a vorbit primul şi a explicat că Grecia nu va mai putea obţine în curând finanţare din piaţă. Trichet a încheiat spunând: „Grecia trebuie ajutată acum, altfel nu există nicio garanţie că va putea în continuare să împrumute bani de pe piaţă până în primăvară”.
Nu mi-a fost clar în ce ar trebui să constea acest ajutor, dar Sarkozy continua să susţină că Grecia trebuie ajutată!
Merkel a întrebat: „În ce ar trebui să constea acest ajutor?”, iar Trichet a răspuns: „Grecia are nevoie de bani”.
În sfârşit ajunsesem la miezul problemei, îşi aminteşte cancelarul german. Grecia avea nevoie de bani. Una dintre cele mai importante condiţii pentru aderarea Germaniei la Uniunea Monetară Europeană a fost cerinţa ca fiecare guvern să îşi asume responsabilitatea pentru rambursarea propriilor datorii. Toţi cei din încăpere cunoşteau situaţia juridică, dar nimănui nu părea să-i pese, spune Merkel.
Ea a transmis imediat celorlalţi participanţi că nu va da bani „sub nicio formă”.
„Am observat că Papandreou nu spusese încă nimic, i-am vorbit direct: „Ce vrei de fapt? Mi-a răspuns că nu vrea nimic” , scrie Angela Merkel.
Trichet devenise din ce în ce mai vehement şi insista că Grecia trebuie ajutată; dacă nu, alte ţări din zona euro ar fi şi ele în pericol. Barroso a fost de acord, deoarece cunoştea prea bine situaţia din Portugalia, patria sa. În timpul ăsta, spune Merkel, mă gândeam: Toată lumea mă presează pe mine să dau bani. De ce nu pun presiune pe Grecia?
„Când veţi prezenta Comisiei planurile dumneavoastră de economisire a 4% din PIB?”, l-am întrebat pe Papandreou. „Acesta este cel mai important lucru acum”
Papandreou a răspuns că are nevoie de timp. Reacţia lui mi s-a părut incredibilă. Era nevoie urgentă să facă ceva, dar el părea să aibă tot timpul din lume.
„Am vorbit aprins, timp de vreo două ore în engleză, în franceză, în germană. Interpreţii abia dacă puteau ţine pasul cu traducerea.
Pentru mine a fost important să implic Fondul Monetar Internaţional: personalul său avea experienţă şi urma să evalueze propunerile greceşti într-un mod mai imparţial decât instituţiile europene. Îngrijorarea mea era că acestea din urmă ar fi prea indulgente cu Grecia.
Trebuia să ne asigurăm că nicio altă ţară a UE nu va mai putea raporta vreodată date false despre deficitele sale
Situaţia s-a schimbat pe 23 aprilie. Aceea a fost ziua în care s-a făcut public faptul că deficitul Greciei va depăşi 15%.
Prim-ministrul Papandreou se afla întâmplător pe mica insulă Kastellorizo, lângă coasta turcească, în loc să se afle în capitala Atena. A fost obligat să facă un anunţ despre starea economiei ţării sale. „Stând sub un soare strălucitor, cu portul pitoresc în fundal, a declarat că Grecia va solicita asistenţă Eurogrupului şi FMI. Şi a descris călătoria care urma ca pe o nouă Odisee şi încheind cu cuvintele dramatice: „Cunoaştem drumul spre Itaca şi am cartografiat apele” – o referinţă clară la cei zece ani de rătăcire ai lui Ulise după bătălia de la Troia”, îşi aminteşte fostul cancelar german.
