Declaraţie fermă a SUA: Atacul lui Vladimir Putin asupra alegerilor din România este încă un exemplu al războiului hibrid

Declaraţie fermă a SUA: Atacul lui Vladimir Putin asupra alegerilor din România este încă un exemplu al războiului hibrid

Conducerea Comisiei de Politică a Senatului SUA, formată din senatori democraţi şi republicani, inclusiv preşedintele Comisiei de Politică Externă a instituţiei americane, a emis luni o declaraţie fermă privind implicarea Rusiei în alegerile prezidenţiale din România.

„Atacul lui Vladimir Putin asupra alegerilor din România este încă un exemplu al războiului hibrid pe care îl poartă asupra aliaţilor şi partenerilor noştri europeni”, au spus senatorii americani.

„Fiind un aliat puternic al NATO, sprijinim România în lupta pentru integritatea proceselor sale electorale. Condamnăm manipularea de către Putin a platformei TikTok controlată de Partidul Comunist Chinez (PCC) pentru a submina procesul democratic al României. Lumea trebuie să ia foarte în serios ameninţarea gravă la adresa democraţiei, reprezentată de manipularea rusă a platformei TikTok pentru a submina societăţile noastre libere”, au mai transmis senatorii americani, în mesajul lor, citează hotnewsro.

„Guvernul României a dezvăluit acest atac asupra democraţiei sale şi apreciem decizia de a declasifica informaţiile legate de investigaţia derulata şi de a ţine la curent Statele Unite şi comunitatea internaţională. Statele Unite rămâne alături de România, având în vedere urgenţa procesului de organizare a alegerilor prezidenţiale libere şi corecte”, mai scrie în declaraţia SUA.

 

Afla mai multe despreputinnatorăzboi hibridtik tok
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: