Democracy and Liberties Summit este un eveniment politic parlamentar la nivel înalt organizat de ALDE Europe, Renew Europe, European Democratic Party, Renaissance şi Ensemble Pour la République.
Evenimentul, organizat sub patronajul fostului premier francez Gabriel Attal, a reunit preşedinţi de parlamente şi de grupuri parlamentare liberal-democraţi din majoritatea statelor Uniunii Europene.
Summitul s-a bucurat şi de o intervenţie din partea premierului francez Francois Bayrou, precum şi de prezenţa comisarului european pentru Industrie, Stephane Sejourne, şi a ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Benjamin Haddad.
USR a fost reprezentată la acest summit de europarlamentarul Dan Barna, vicepreşedinte ALDE Europe şi Renew Europe, şi de liderii grupurilor parlamentare USR din Camera Deputaţilor şi din Senat, Ionuţ Moşteanu, respectiv Ştefan Pălărie.
Dan Barna declară în context că „evenimentul de azi marchează un pas important al familiei liberal-democrate din Europa. Răspunsul la schimbările internaţionale profunde nu poate fi decât unirea forţelor politice care au construit Europa şi care respectă idealurile Uniunii şi colaborarea strânsă cu guvernele liberal-democrate din întreaga lume”.
„Nevoia unificării forţelor democratice este stringentă, iar azi familia noastră politică europeană a demonstrat că suntem dedicaţi acţiunii. Suntem hotărâţi să apărăm democraţiile noastre, dar şi să sprijinim colegi din ţări unde regimurile doar mimează democraţia în timp ce promovează măsuri autoritare şi contrare principiilor europene”, subliniază Ionuţ Moşteanu.
La rândul său, Ştefan Pălărie afirmă că „este un moment cu adevărat cheie pentru Europa când trebuie să acţioneze pe o singură voce. Noi, românii, trebuie să fim parte din această voce. Să susţinem apărarea comună, să integrăm economic Ucraina şi să fim o forţă la nivel global”.
Textul declaraţiei comune afirmă că „democraţia liberală este încă sistemul de guvernare cel mai bine plasat pentru a avansa şi apăra progresul uman”. Ei s-au angajat să formeze o alianţă politică puternică pentru a apăra democraţia şi a construi majorităţi pentru a sprijini Ucraina, a consolida ordinea multilaterală şi a stimula creşterea economică.
Acţiunile-cheie convenite includ:
- Alianţa Democraţiilor Liberale: Unirea democraţiilor la nivel global pentru a contracara autoritarismul.
- Asigurarea Păcii şi Prosperităţii Durabile: Promovarea justiţiei, a statului de drept, a demnităţii umane, a dialogului şi a cooperării internaţionale; stimularea creşterii economice.
- Construirea unei Adevărate Apărări Europene: Consolidarea capacităţilor de apărare ale Europei, solicitarea alocării a 3% din PIB pentru apărare, discutarea extinderii umbrelei de securitate nucleară a Franţei către alte ţări.
- Sprijinirea Ucrainei: Utilizarea activelor ruseşti îngheţate pentru Ucraina, accelerarea discuţiilor de aderare la UE, integrarea Ucrainei în domenii relevante.
- Apărarea Drepturilor Omului: Promovarea valorilor democratice şi a drepturilor omului la nivel global, protejarea statului de drept, combaterea discriminării.
- Reinstaurarea Multilateralismului: Încurajarea cooperării internaţionale pentru a aborda provocările globale.
Următoarea reuniune în acest format va avea loc în luna iunie a acestui an.