Fostul fotbalist Dănuţ Lupu a fost condamnat la închisoare cu executare. El trebuie să ispăşească o pedeapsă de şapte luni şi 10 zile, după ce a fost prins conducând fără permis. Deoarece este în străinătate, fostul mijlocaş de la Dinamo şi Rapid ar putea fi dat în urmărire internaţională. El este somat să se prezinte cât mai repede la Poliţie, pentru a fi dus la Penitenciarul Rahova.
Decizia în cazul fostului fotbalist este definitivă, iar acesta trebuie să stea în detenţie şapte luni şi 10 zile. Iniţial, Dănuţ Lupu a făcut contestaţie, însă Curtea de Apel Argeş a menţinut hotărârea primei instanţe.
Decizia a venit după ce fostul fotbalist a condus fără permis. Documentul i-a fost ridicat în 2001, când a fost prins sub influenţa băuturilor alcoolice. Dănuţ Lupu susţine că, atunci când a fost oprit de poliţişti şi găsit fără carnet, trebuia să ajungă la spital, din cauza unei probleme grave de sănătate.
Nu este însă prima problemă a sa cu legea. În 1988, când era fotbalist la Dinamo, Dănuţ Lupu a fost arestat în Scoţia pentru furt din magazine. Doi ani mai târziu, în 1990, el a stat două luni şi jumătate într-o închisoare din Grecia. Acuzaţia a fost tot de furt, de maşini de această dată.