Dan Diaconescu a scăpat de arestul la domiciliu

Dan Diaconescu a scăpat de arestul la domiciliu

Dan Diaconescu a scăpat de arestul la domiciliu! Tribunalul Constanţa a decis să fie pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Ies la iveală însă alte detalii din dosar. Diaconescu le-ar fi abordat pe adolescente la Olimp, după ce au cântat la un spectacol electoral. Ulterior, le-ar fi chemat şi la Constanţa şi Bucureşti ca să întreţină relaţii sexuale.

În faţa jurnaliştilor, Dan Diaconescu nu a scos niciu cuvânt. Avocatul este cel care, nervos, a repetat obsesiv aceeaşi întrebare. În faţa magistraţilor, fostul patron al OTV a recunoscut că există înregistrări, dar a spus că au fost trunchiate de una dintre fete.

Versiunea prezentată magistraţilor de Dan Diaconescu este că le-a trimis la hotel numai pe fete, după ce i-au spus că nu au unde să se cazeze. Procurorii acuză însă că, în următoarele luni, Diaconescu a întreţinut de mai multe ori relaţii sexuale, inclusiv orale, cu cele două prostituate minore. Pe care le chema şi în Bucureşti şi le lua cu limuzina de la gară.

În dosar se indică şi alte discuţii privind virgina pe care şi-ar fi dorit-o fostul om de televiziune. ,,Martora a mai declarat că T. i-a înmânat telefonul ca să vorbească cu numitul Dan Diaconescu, căruia i-a spus că are 15 ani, că trece în clasa a X-a şi din conţinutul conversaţiei, reţine că acesta a întrebat-o ce vrea să bea, dacă doreşte şampania cea mai scumpă franţuzească, atunci când aceasta a spus că vrea whisky şi cola", s-a discutat în instanţă, conform g4media.ro.

Dan Diaconescu s-a plâns în faţa magistraţilor că a fost şantajat timp de doi ani şi a primit în cutia poştală inclusiv ameninţări cu moartea, iar familia sa este traumatizată. Deşi este acuzat de act sexual cu un un minor şi de folosire a prostituţiei infantile, judecătorii au decis să îl plaseze sub control judiciar.

Cât timp se află sub control judiciar, Diaconescu va trebui să se prezinte în faţa procurorilor ori de cât ori va fi chemat, să anunţe autorităţile dacă îşi schimbă domiciliu şi să dea cu subsemnatul la poliţie. Fostul om de televiziune nu are voie să ia legătura cu martorii din dosar.

foto: adevarul.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt