Ucraina trebuie „să câştige” războiul cu Rusia, iar dacă pierde, „pierdem cu toţii”, avertizează Franţa şi Marea Britanie. „Costurile eşecului de a nu sprijini Ucraina acum vor fi mult mai mari decât costurile respingerii lui Putin”, scrie Sky News.
Ministrul britanic de externe şi omologul său francez, Lordul Cameron şi Stephane Sejourne, au afirmat: „Costurile eşecului de a nu sprijini Ucraina acum vor fi mult mai mari decât costurile respingerii lui Putin”. Şefii diplomaţiilor din cele două ţări au subliniat că: „Trebuie să facem mai mult pentru a ne asigura că învingem Rusia. Lumea ne priveşte – şi ne va judeca dacă vom eşua”.
Franţa şi Marea Britanie sunt mândre de sprijinul oferit până acum Ucrainei.
„Marea Britanie şi Franţa sunt mândre de sprijinul pe care l-au oferit Ucrainei, de la sancţiuni fără precedent la livrări coordonate ale primelor sisteme de rachete cu rază lungă de acţiune.
„Chiar luna trecută, primii piloţi ucraineni au absolvit antrenamentul cu Royal Air Force pentru a începe antrenamentul cu Armée de l’air et de l’espace, ca parte a unui program de consolidare a capacităţii Ucrainei de a pilota avioane de luptă moderne F-16”, mai scrie Sky News.