Cutremur devastator de 7,8 în largul Filipinelor. Alerta de tsunami a fost extinsă până în Japonia

Cutremur devastator de 7,8 în largul Filipinelor. Alerta de tsunami a fost extinsă până în Japonia

Un seism cu magnitudinea de 7,8 a zguduit sudul Filipinelor şi a declanşat alerte de tsunami în mai multe state din regiunea Pacificului. Cutremurul a provocat victime şi pagube importante, iar autorităţile au emis avertizări de-a lungul coastelor din Asia de Est şi de Sud-Est.

Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,8 s-a produs în largul coastelor sudice ale Filipinelor, în apropierea insulei Mindanao, provocând cel puţin un deces, mai mulţi răniţi şi distrugeri semnificative. Seismul a fost urmat de o replică cu magnitudinea de 6,1, amplificând temerile populaţiei şi ale autorităţilor din regiune.

Potrivit datelor furnizate de Institutul american de geofizică (USGS), mişcarea telurică s-a produs la o adâncime de aproximativ 55 de kilometri. Intensitatea cutremurului a fost suficient de mare pentru a provoca prăbuşirea unor clădiri şi locuinţe în mai multe zone din sudul arhipelagului filipinez, relatează AFP.

Primele informaţii indică cel puţin un mort şi patru răniţi. Imagini distribuite pe reţelele sociale şi verificate de agenţiile internaţionale de presă surprind clădiri avariate sau complet prăbuşite, inclusiv un centru comercial şi o construcţie aflată într-un campus şcolar.

În urma seismului, Centrul de Alertă pentru Tsunami din Pacific a emis avertizări pentru mai multe ţări din regiune. Specialiştii au estimat posibilitatea producerii unor valuri cu înălţimi de până la trei metri pe anumite sectoare de coastă din Filipine. De asemenea, au fost emise alerte pentru Indonezia, Taiwan, Malaezia şi Japonia.

Autorităţile indoneziene au dispus evacuarea preventivă a unor comunităţi din nordul insulei Sulawesi, în timp ce Japonia a activat sistemele de avertizare pentru zonele de coastă de la Okinawa până în estul capitalei Tokyo.

Filipinele se află pe „Cercul de Foc” al Pacificului, una dintre cele mai active zone seismice ale planetei. Regiunea este afectată frecvent de cutremure puternice şi erupţii vulcanice, iar amintirea tragediei provocate de seismul din octombrie 2025, soldat cu 74 de morţi, este încă vie în memoria locuitorilor.

Afla mai multe desprecutremurfilipinemagnitudine
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI