Cutremur de 7,4 în Columbia: clădiri avariate şi oameni răniţi. Seismul a fost resimţit în mai multe ţări

Cutremur de 7,4 în Columbia: clădiri avariate şi oameni răniţi. Seismul a fost resimţit în mai multe ţări

Un cutremur puternic a lovit luni vestul Columbiei, provocând răniţi şi pagube la mai multe clădiri. Seismul, a cărui magnitudine a fost revizuită la 7,4, a fost resimţit inclusiv în Bogotá şi în mai multe regiuni din Venezuela.

Seismul s-a produs luni dimineaţă, iar epicentrul a fost localizat în apropiere de San José del Palmar, în departamentul Chocó. Serviciul geologic al Columbiei a revizuit ulterior magnitudinea la 7,4 şi a stabilit adâncimea la 96 de kilometri, după ce primele informaţii indicau o magnitudine de 6,6 şi o adâncime de 79 de kilometri.

Guvernatoarea departamentului Chocó, Nubia Carolina Córdoba-Curi, a anunţat că în capitala Quibdó au fost raportate persoane rănite şi pagube la clădiri.

„Tocmai am trecut printr-un cutremur major în departamentul Chocó. Suntem îngrijoraţi de eventualele replici. Deşi epicentrul a fost în apropiere de San José del Palmar, există răniţi şi pagube semnificative la clădiri în capitala Quibdó. Efectuăm deja o evaluare a pagubelor şi vom publica în scurt timp primul raport oficial”, a declarat guvernatoarea pe X.

Clădiri afectate şi în Pereira

În provincia vecină Risaralda, guvernatorul Juan Diego Patino a relatat că mai multe clădiri din Pereira au fost grav afectate.

„Ceea ce tocmai s-a întâmplat este foarte grav. Imaginile sunt cu adevărat şocante, cu oameni răniţi şi faţade de clădiri prăbuşite”, a spus el.

Autorităţile columbiene au început verificările pentru evaluarea pagubelor. În Bogotá, primarul Carlos Galan a transmis că nu au fost raportate pagube majore.

Seismul s-a simţit până în Venezuela

Cutremurul a fost resimţit şi în Venezuela. Martori citaţi de Reuters au relatat că seismul a fost perceput în statul Tachira, aflat la graniţa cu Columbia, precum şi în Barquisimeto. Sistemul american de avertizare pentru tsunamiuri a precizat că nu a fost emisă o alertă de tsunami în urma seismului.

Autorităţile columbiene se află în continuare în contact cu structurile locale pentru a centraliza informaţiile despre eventualele victime şi pagube şi pentru a monitoriza posibilitatea producerii unor replici.

Afla mai multe desprecutremurcolumbiaraniti
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI