Curtea de Apel Bucureşti a respins, marţi, ca neîntemeiată, cererea din dosarul în care Călin Georgescu a atacat trei decizii ale Biroului Electoral Central (BEC) luate după ce Curtea Constituţională a hotărât anularea alegerilor prezidenţiale. Decizia instanţei de fond rămăsese în pronunţare, luni, după depunerea unor cereri de recuzare a judecătoarei Cristina Ardelean, care au fost respins în cursul serii, scrie News.ro.
„Respinge cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată şi precizată, ca neîntemeiată. Respinge cererea de intervenţie accesorie în favoarea contestatorilor, formulată de intervenienta Public Attitude, ca neîntemeiată”, este decizia pronunţată marţi de instanţa Curţii de Apel Bucureşti.
Hotărârea nu este însă definitivă, putând fi atacată cu recurs, în 5 zile de la pronunţare, la Înalta Curte de Casaţie şi justiţie.
În acest dosar, Călin Georgescu a cerut anularea hotărârilor BEC nr. 230D/2024, nr. 231D/2024 şi nr. 232D/2024. Prin decizia 230D, BEC a hotărât încetarea de îndată a votării, respectiv a pregătirii votării la secţiile din străinătate pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, încetarea de îndată a operaţiunilor de pregătire a votării la secţiile din ţară şi sistarea operării în aplicaţiile informatice în contextul alegerilor prezidenţiale.
Decizia 231D/2024 se referă la încetarea activităţii BEC şi a Birourilor electorale judeţene, după hotărârea CCR privind anularea procesului electoral la alegerile prezidenţiale.
Decizia 232D/2024 modifică un articol din 231D privind indemnizaţiile membrilor birourilor electorale de la secţiile din votare din străinătate.
CCR a decis în unanimitate anularea întregului proces electoral pentru alegerea preşedintelui României, urmând să fie stabilite o nouă dată şi un nou calendar electoral pentru realizarea acţiunilor necesare.