Curtea de Apel Bucureşti a amânat, luni seară, pronunţarea în dosarul în care Călin Georgescu a atacat trei decizii ale Biroului Electoral Central (BEC) luate în urma hotărârii Curţii Constituţionale de anulare a alegerilor prezidenţiale, până la soluţionarea cererilor de recuzare a judecătoarei Cristina Ardelean. Luni seară, cererile de recuzare au fost respinse de magistraţi. Astfel, instanţa ar urma să se pronunţe marţi pe fond în acest dosar, arată News.ro.
”Eu i-am sugerat acest lucru, fiecare femeie la rândul ei, şi ca mamă, este leoaică, aşa că am credinţa să spun că, dacă saltul în conştiinţă va fi al ei, poate să devină unul din marii eroi ai acestei ţări. Contează conştiinţa ei”, a afirmat Călin Georgescu, referindu-se la judecătoare.
Instanţa a respins, luni seară, cererile de recuzare, ca neîntemeiate. Decizia poate fi atacată cu recurs odată cu fondul.
Şi Curtea de Apel Bucureşti a amânat pronunţarea, în temeiul art. 49 alin. 2 CPC, la 31 decembrie 2024.
Potrivit art. 49 alin. (2) din Codul de procedură civilă, formularea unei cereri de recuzare, înainte sau după începerea oricăror dezbateri, nu împiedică efectuarea actelor de procedură în continuarea judecăţii, nici dezbaterea în fond a procesului, ci doar pronunţarea hotărârii, până la soluţionarea cererii de recuzare.
Marina Alexandru, unul dintre avocaţii care au reprezentat interesele lui Călin Georgescu în acest proces, afirmase că aşteaptă ca instanţa să pronunţe asupra cererilor de recuzare, apoi aşteaptă pronunţarea.