Cum reacţionăm la cutremur

Cum reacţionăm la cutremur

Cutremurele devastatoare din alte ţări ne-au arătat că să reacţionăm corespunzător poate fi calea spre supravieţuire. Mai mult, în momente de frică şi panică putem avea reacţii care trebuie însă neapărat evitate. Bucureştenii au putut învăţa de la salvatorii ISU ce trebuie să facă şi ce nu atunci când se produce un seism puternic.

Nu stăm lângă pereţii exteriori, nu stăm lângă ferestre. Tot timpul căutăm un loc în casă care este cel mai solid şi unde se poate crea acel triungi al vieţii. Adică nu lângă obiecte de mobilier care nu sunt bine prinse în perete. Este una dintre regulile care ne pot salva viaţa în caz de cutremur. Cele mai bune locuri în care ne putem adăposti sunt sub o grindă, spun salvatorii, sau lângă un perete de rezistenţă, cu mâinile deasupra capului.

Foarte important este să nu luăm liftul şi să nu fugim pe scări, pentru că sunt primele elemente de construcţie care cad la un seism. Este, de asemenea, indicat, să avem pregătit un rucsac de urgenţă.

Rucsacul trebuie să conţină şi o trusă de prim ajutor, mâncare neperisabilă -cum ar fi conserve sau biscuiţi -, o pătură, o pelerină de ploaie şi, foarte important, un fluier. Totodată, indicat este să stabilim cu membrii familiei un punct de întânire după cutremur. Pentru că, în caz de dezastru, reţeaua de telefonie nu va mai funcţiona.

Şi copiii trebuie să ştie ce trebuie să facă dacă seismul îi va prinde la şcoală. Informaţiile le-au aflat după prezentarea din caravana Fii pregătit, care a ajuns weekendul acesta în faţa Ministerului de Interne.

Caravana ajunge în mai multe zone din ţară. În aceeaşi aplicaţie găsiţi şi materiale video informative.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt