Acuzaţiile de trafic de droguri formulate de Statele Unite împotriva preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro readuc în prim-plan un precedent major din istoria recentă: cazul fostului dictator panamez Manuel Noriega, capturat de forţele americane în 1990, judecat la New York şi condamnat la zeci de ani de închisoare.
Similarităţile dintre cele două dosare - de la acuzaţiile de colaborare cu cartelurile de droguri până la contestarea legalităţii capturării în afara teritoriului SUA - oferă indicii importante despre modul în care s-ar putea desfăşura procesul lui Maduro, notează CNN, New York Times şi ABC News.
Acuzaţii similare: trafic de droguri şi stat transformat în hub al cocainei
Manuel Noriega a fost acuzat că a acceptat mită de milioane de dolari de la traficanţi de droguri şi că a transformat Panama într-un nod central al traficului internaţional de cocaină. După invazia americană din decembrie 1989, acesta a fost capturat pe 3 ianuarie 1990, dus în SUA, judecat şi condamnat.
Exact 36 de ani mai târziu, Nicolas Maduro a fost capturat într-o operaţiune a forţelor americane şi adus în faţa justiţiei din New York. La prima apariţie în faţa instanţei, Maduro a pledat nevinovat şi a susţinut că a fost „răpit” din locuinţa sa din Caracas.
Legalitatea arestării în afara SUA, prima linie de apărare
Avocaţii lui Maduro sunt aşteptaţi să conteste legalitatea arestării, invocând imunitatea de şef de stat, un principiu fundamental al dreptului internaţional.
„Există întrebări serioase cu privire la legalitatea răpirii sale militare”, a declarat avocatul Barry Pollack, care a anunţat că ar putea depune moţiuni legate de statutul suveran al lui Maduro.
Aceeaşi strategie a fost folosită şi de apărătorii lui Noriega în 1990, când au acuzat Departamentul de Justiţie că a încălcat dreptul internaţional prin invadarea Panama.
Precedentul Noriega: cum a respins justiţia americană aceste argumente
Apărarea lui Noriega a eşuat. Instanţele americane au decis că modul în care un inculpat este adus în faţa unei instanţe nu anulează jurisdicţia penală.
„Chiar şi dacă este adus cu forţa dintr-o ţară străină, instanţele federale îşi păstrează competenţa”, explică Clark Neily, de la Cato Institute.
Decizii ale Curţii Supreme încă din secolul al XIX-lea susţin această jurisprudenţă, iar procurorii pot invoca inclusiv o opinie juridică din 1989, potrivit căreia preşedintele SUA are autoritatea de a ordona arestări în străinătate, chiar şi cu încălcarea dreptului internaţional.
Imunitatea de preşedinte: marea necunoscută în cazul Maduro
Cea mai delicată problemă pentru procurori este statutul lui Maduro ca şef de stat, subliniază experţii juridici.
Spre deosebire de Noriega, care nu a deţinut oficial funcţia de preşedinte, Maduro susţine că a câştigat trei mandate. Totuşi, SUA şi UE nu recunosc rezultatele alegerilor din 2024, iar Departamentul de Justiţie îl descrie în actul de acuzare drept „conducătorul de facto, dar nelegitim” al Venezuelei.
Instanţele vor trebui să decidă dacă acest statut îi conferă sau nu imunitate.
SUA şi schimbarea de regim: acuzaţiile respinse de Washington
Fostul procuror general William Barr a respins ideea că urmărirea penală a lui Maduro ar avea drept scop o schimbare de regim.
„Destructurarea unei organizaţii criminale implică în mod inerent o schimbare de regim”, a declarat Barr, subliniind că au fost inculpaţi şi apropiaţi ai liderului venezuelean.
Ce s-a întâmplat cu Noriega
După condamnarea sa în 1992, Noriega a fost declarat prizonier de război şi a petrecut aproape trei decenii în detenţie în SUA, Franţa şi Panama, unde a murit în 2017.
Precedentul Noriega sugerează că argumentele juridice ale lui Maduro ar putea avea şanse limitate, însă statutul său de preşedinte şi contextul geopolitic actual pot transforma procesul într-unul fără precedent.
