După tragedia provocată de Vlad Pascu, care s-a urcat drogat la volan şi a omorât doi tineri, în Constanţa este criză majoră de poliţişti în trafic. Mai mult, după ce că agenţii aveau doar trei radare, toate sunt, în acest moment, defecte. Nici la capitolul resurse umane, Constanţa nu stă bine. Sunt doar 17 politişti rutieri împărţiţi pe diferite schimburi. Aşa se face că sâmbătă noaptea, în tot oraşul, pe străzi a fost un singur echipaj.
Semnalul de alarma a fost tras de sindicatul Europol Constanţa, care a făcut o radiografie dezastruoasă a poliţiei rutiere. Constanţa are cel mai mic număr de agenţi rutieri din toate oraşele reşedinţe de judeţ şi nici măcar un radar nu funcţionează.
În ultimele luni, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Constanţa a fost în centrul unui scandal fără precedent, după tragedia de la 2 Mai. Vlad Paşcu, un tânăr de 19 ani, s-a urcat drogat la volan şi a omorât doi tineri. Nici atunci n-au fost poliţişti suficienţi şi nici aparate drug test şi s-a pus şi problema lipsei radarelor. Conducerea actuală spune că oraşul împrumută radare de la serviciul judeţean, atunci când e nevoie.
Criza din IPJ Constanţa se vede si la nivelul personalului, în acest moment sunt 400 de funcţii neocupate. Însă Poliţia Rutieră o duce cel mai rău.
La începutul lunii octombrie, ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a anunţat că IPJ Constanţa va fi dizolvat şi reformat în totalitate.