Criza combustibilului loveşte pasagerii. Companiile cer reducerea despăgubirilor pentru zboruri anulate

Criza combustibilului loveşte pasagerii. Companiile cer reducerea despăgubirilor pentru zboruri anulate

Creşterea accelerată a preţurilor la combustibilul pentru avioane provoacă tensiuni în industria aeriană. Companiile fac presiuni asupra autorităţilor europene pentru relaxarea regulilor. Măsurile cerute ar putea afecta direct drepturile pasagerilor.

Marile companii aeriene europene încearcă să profite de contextul actual pentru a obţine modificări legislative atât la Londra, cât şi la Bruxelles. Potrivit unor informaţii publicate de Financial Times, operatorii solicită eliminarea sau relaxarea unor reguli privind compensaţiile pentru zboruri anulate, dar şi a planurilor care ar permite pasagerilor să transporte gratuit două bagaje de mână.

Industria susţine că noile cerinţe ar afecta competitivitatea transportatorilor din Uniunea Europeană şi Marea Britanie, în contextul în care preţurile la combustibil s-au dublat în ultimele săptămâni.

„Nu am început un război în Iran. Deci de ce trebuie să suport eu consecinţele acestui lucru?”, a declarat József Váradi.

El a spus că guvernele ar trebui să renunţe la regulile care obligă companiile aeriene să plătească despăgubiri dacă lipsa de combustibil le împiedică să zboare, adăugând că multe dintre regulile impuse industriei sunt „motivate politic".

Semnele presiunii economice sunt deja vizibile. easyJet estimează pierderi mai mari decât anticipa în primăvară, în timp ce Lufthansa a anulat aproximativ 20.000 de zboruri. De asemenea, Virgin Atlantic avertizează că profitabilitatea din acest an este sub semnul întrebării.

„Am fost foarte consecvenţi în a solicita condiţii de concurenţă echitabile", a declarat un director executiv al companiei aeriene.

„Criza s-a adâncit", a adăugat acesta.

„Acestea sunt câteva dintre măsurile pe care le pot lua chiar şi temporar pentru a aduce o oarecare uşurare."

În paralel, Parlamentul European analizează introducerea unor reguli suplimentare privind bagajele de mână, măsură contestată de operatorii low-cost. Industria cere şi modificarea regulilor privind alimentarea cu combustibil şi utilizarea sloturilor aeroportuare.

Deşi unele guverne, precum cel britanic, au început să acorde flexibilitate companiilor, autorităţile europene rămân prudente în privinţa schimbării legislaţiei, în contextul impactului asupra pasagerilor şi asupra sectorului turistic.

 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt