Candidatul coaliţiei de guvernare, Antonescu, a declarat miercuri că astăzi, este foarte clar că preşedinte al României voi fi ori el ori Nicuşor Dan şi orice vot de la alegătorii PSD sau PNL pentru Victor Ponta este un vot pentru Nicuşor Dan, pentru că Ponta nu poate ajunge în finală.
Crin Antonescu a declarat la Dâmboviţa că vrea să vorbească ”pe şleau despre situaţia campaniei electorale”. ”E o bătălie politică, de această dată şi de această dată mai mult ca oricând, cu o miză enormă. Sper că toată lumea ştie lucrul ăsta. Sper că toată lumea ştie că are o importanţă copleşitoare pentru România, pentru viaţa politică din România, pentru comunităţile dumneavoastră şi pentru fiecare dintre dumneavoastră ca om politic, cine este preşedintele României”, a arătat Antonescu, potrivit News.ro.
”Astăzi, dacă privim cu realism, cu oarecare pricepere, nu cu cine ştie ce ştiinţă, este foarte clar că preşedinte al României voi fi ori eu, ori domnul Nicuşor Dan. Ăsta e un lucru clar. Vedem cum s-au aşezat trupele, vedem cum s-au aşezat dispozitivele, vedem clar cum, după ieşirea lui Călin Georgescu sau scoaterea lui Călin Georgescu din cursă, vedem clar care este bătălia”, a arătat el.
Antonescu a precizat că nu vrea să facă istoria trădărilor lui Victor Ponta, pentru că nu se ocupă cu biografia lui politică. ”Vă spun doar un lucru clar, simplu, şi anume că orice vot de la alegătorii PSD sau PNL pentru Victor Ponta este un vot pentru Nicuşor Dan. De ce? Pentru că Victor Ponta, oricât de puternică i-ar fi campania, oricât de mizerii i-ar mai face postul de televiziune al prietenului s-au fugit, nu are cum să intre pe niciun calcul, în afară de sondajele lui Palada (..) în turul 2. Deci pur şi simplu ceea ce ia Victor Ponta de la noi este în favoarea lui Nicuşor Dan, care nu pierde voturi. Deci, oricare alegător al PSD este bine să înţeleagă că are de ales între candidatul simpatic, nesimpatic, convingător, mai puţin convingător al acestei alianţe, sau domnul Nicuşor Dan. Pentru că Victor Ponta nu are cum să intre în finală”, a mai spus Crin Antonescu.