Cazul femeii înjunghiate într-un magazin din Cluj Napoca aduce detalii şocante despre agresor. În urma cercetărilor, autorităţile au stabilit faptul că în spatele acestei tentative de omor stă fiul unui cunoscut medic din Cluj. Băiatul are 17 ani şi nu este pentru prima dată când ajunge în atenţia autorităţilor. Până acum, pe numele său au fost deschise alte două dosare penale.
Era vineri seara când femeia în vârstă de 33 de ani a fost atacată cu un cuţit într-un magazin din Cluj Napoca.
Atacatorul, un minor în vârstă de 17 ani, a fugit de la faţa locului. Poliţiştii au reuşit, însă, să îl identifice.
Agresorul este chiar fiul unui cunoscut psiholog din Cluj. Victima…a scăpat, ca prin minune, cu viaţă în ciuda loviturilor primite!
Nu este pentru prima dată când tânărul are un asemenea comportament. Pe numele său au fost deschise în trecut două dosare penale. Anul trecut, băiatul s-a filmat în timp ce maltrata o pisică pe care o cumpărase de pe internet şi a trimis imaginile proprietarei de la care o cumpărase. La numai o zi după uciderea animalului… tânărul a ajuns din nou în atenţia autorităţilor după ce a lovit cu o cărămidă o femeie care mergea pe stradă. Specialiştii spun că astfel de coportamente nu trebuie trecute cu vederea…
Cazul înjunghierii femeii a ajuns acum în atenţia Parchetului şi urmează se decidă sancţiunile pentru minor.