La 50 de zile de la Paşte, credincioşii din întreaga ţară au umplut din nou lăcaşurile de cult. Cu frunze de nuc în mâini,
oamenii au cinstiti ziua în care, potrivit tradiţiei, a luat fiinţă Biserica Creştină. În credinţa populară, Rusaliile sunt spirite
al morţilor care trebuiesc îmbunate prin diferite ceremonii de sorginte magică
Sute de credincioşi au urcat dimineaţă Dealul Patriarhiei pentru a sărbători Rusaliile.
Sărbătoarea Cincizecimii sau Pogorârea Sfântului Duh este unul din momentele însemnate în calendarul creştin.
Tradiţia spune că de Rusalii, oamenii trebuie să-şi împodobească casele cu frunze sfinţite de tei sau de nuc.
Aşa vor fi feriţi tot anul de duhurile rele.
Ziua de Rusalii este cunoscută şi ca ziua înfiinţării Bisericii Creştine. În Iersalim, la cincizeci de zile după Înviere,
apostolul Petru a creştinat 3 mii de oameni.