Inundaţiile masive care au lovit localităţile din Apuseni au stricat Crăciunul a zeci de familii. Puhoaiele au rupt drumuri şi au lăsat oamenii izolaţi de lume. Râurile ieşite din matcă au produs pagube însemnate. Salvatorii acţionează de mai bine de 24 de ore.
A fost noapte de coşmar pentru localnicii din judeţul Alba. Inundaţiile au făcut prăpăd. Apele au măturat tot ce-au prins în cale. În Apuseni, pe Valea Arieşului Mic, dar şi pe pe Valea Arieşului Mare, întreaga noapte a plouat torenţial, iar râurile au ieşit din matcă.
n zona Baia de Arieş şi în amonte de localitatea Scărişoara, puţin după ora 4 dimineaţa, autorităţile au emis mesaje ro alert de avertizare. Pe tot parcursul nopţii, s-a interveit cu utilaje pentru decolmatarea şi lărgirea albiei râurilor.
Un drum comunal către Poiana Sohodol a fost rupt de ape. Acum, localnicii sunt nevoiţi să ocolească aproape zece kilometri, prin Roşia Montană, pentru a ajunge în sat.
Pe Arieşul Mic, în zona Vidra, apa s-a revărsat pe câmpuri. Oamenii sunt îngroziţi la gândul că apa le va intra şi în case
În total, în zonele măturate de ape 30 de familii au rămas izolate. Munţii Apuseni se află în continuare sub cod
portocaliu de ploi pană luni la ora 12.
Inundaţiile au făcut prăpăd şi în judeţul Bihor. Un bărbat , angajat la Staţia de Epurare a Apei din locaitatea Ioaniş
a fost surprins de viitura care a lovit cu putere. Pompierii sau chinuit zeci de minute pentru a-l recupera şi a-l aduce întro zonă sigură. Judeţul Bihor rămâne sub cod portocaliu de ploi, atrag atenţia meteorologii.