Varianta unui guvern condus de Alexandru Nazare, actualul ministru al Finanţelor, este refuzată de PSD, conform surselor din rândurile social-democraţilor. Deşi consideră că situaţia s-a mai deblocat faţă de săptămâna trecută, sursele din PSD susţin că un acord este departe, iar România nu va avea un premier nou în luna iulie.
Alexandru Nazare, ministrul tehnocrat al Finanţelor, nu este o variantă agreată de PSD pentru funcţia de premier, conform surselor Cotidianul. Motivul pentru care social-democraţii se arată reticenţi pentru această variantă pentru că aceştia consideră că Nazare ar fi omul PNL şi USR.
Sursele susţin că există în continuare constrângeri în cadrul negocierilor. Totuşi, situaţia a mai fost deblocată faţă de săptămâna trecută. Totuşi, până la finalul lunii iulie nu va exista un nou guvern cu puteri depline, consideră sursele din interiorul social-democraţilor. Situaţia din prezent în interiorul defunctei Coaliţiei, deşi s-a îmbunătăţit, este doar cu puţin mai bună, conform surselor.
Variantele de pe masa preşedintelui
Pe masa preşedintelui Nicuşor Dan sunt mai multe variante. PNL-USR-UDMR propun un guvern minoritar condus de Siegfried Mureşan, PSD propune un guvern minoritar condus de Sorin Grindeanu, dar niciunul dintre poluri nu are o majoritate asigurată la votul din Parlament.
Preşedintele nu are însă încredere că propunerile pe care le are pe masă de la partidele „prooccidentale” au în realitate şanse să treacă. Astfel, cel puţin momentan, Nicuşor Dan a transmis că nu-l va desemna nici pe Mureşan, nici pe Grindeanu.
„Şi în momentul de faţă cele două propuneri care au fost avansate nu au şanse să strângă majoritate. Deci nu o să le propun ca să fac un exerciţiu de imagine”, a afirmat Nicuşor Dan la Ankara.
Guvern de reconciliere condus de Nazare
O altă opţiune prezentă tot mai des în discursul public este cea a guvernului de reconciliere. În spatele unui executiv tehnocrat ar putea fi refăcută în realitate vechea Coaliţie. Premier într-un astfel de executiv ar putea fi Alexandru Nazare, actualul ministru de Finanţe. Acesta s-a regăsit pe lista de miniştri şi în guvernele Tomac şi Veştea, dar are în continuare relaţii bune şi cu Ilie Bolojan.
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, dar şi liderii PSD, au adus tot mai des în discuţie posibilitatea refacerii unui guvern PSD-PNL-UDMR-minorităţi, cu o majoritate fragilă. Acest scenariu a fost însă respins categoric de liberali în discursul public.







