Copil de patru ani sfâşiat de pitbull

Copil de patru ani sfâşiat de pitbull

O fată de 4 ani din Măcin, Tulcea, a fost sfâşiată de un pitbull. Rănit grav, copilul a fost transportat cu bacul pe
Dunăre către spitalul din Galaţi. A fost operată de urgenţă, iar starea ei este acum stabilă. Animalul care a agresat-o aparţinea unui vecin. Pe numele acestuia a fost deja deschis un dosar penal.

În momentul atacului fata se afla pe stradă, însoţită de bunica ei. Din senin, un pitbull s-a năpustit asupra copilului. În numai câteva secunde, fiara dezlănţuită a făcut ravagii.

Cadrele medicale din Măcin care au dat primul autor au fost îngrozite.

Pentru că rănile erau grave, medicii au decis transferul. Fata a fost dusă cu bacul la spitalul de copii din Galaţi. Acolo, a fost operată de urgenţă.

Copilul a trecut cu bine prin intervenţia maraton. Va rămâne însă cu sechele.

Între timp, poliţiştii l-au identificat pe proprietarul câinelui.

Specialiştii avertizează asupra riscurilor majore la care se expun cei care interacţionează sau deţin câini din rase
agresive.

Doar în ultima luna au fost consemnate trei cazuri similare, în care copii au căzut victime atacurilor unor câini din rase extrem de periculoase.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt