Copaci căzuţi pe carosabil din cauza ninsorilor abundente. Trafic blocat pe DN11 Oituz

Copaci căzuţi pe carosabil din cauza ninsorilor abundente. Trafic blocat pe DN11 Oituz

Traficul rutier este blocat, miercuri dimineaţa, pe DN 11, între localităţile Breţcu şi Oituz, din cauza unui copac căzut pe carosabil din cauza ninsorilor abundente, informează Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov.

Potrivit sursei citate, circulaţia e blocată pe ambele sensuri, iar un echipaj intrevine pentru degajarea drumului.

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Covasna anunţă că pe DN 11 s-a format o coloană de vehicule de câţiva kilometri, până în proximitatea localităţii Cernat.

În zonă ninge în continuare, iar carosabilul este acoperit cu un strat de zăpadă frământată de 2-3 centimetri.

De asemenea, pe DN 10, între localităţile Zăbrătau şi Sita Buzăului, circulaţia rutieră se desfăşoară îngreunat şi alternativ din cauza unor arborilor căzuţi pe carosabil.

Şi pe DN 12 Micfalău-Bixad circulaţia a fost blocată parţial, miercuri dimineaţă, pentru scurt timp din cauza copacilor căzuţi sub greutatea zăpezii, însă în prezent se circulă pe ambele sensuri.

Pe DN 2D, ce face legătura între judeţele Covasna şi Vrancea, circulaţia autovehiculelor de 3,5 tone este restricţionată până la curăţarea carosabilului.

Reprezentanţii DPDR Braşov au precizat că în judeţul Covasna a nins abundent în ultimele 24 de ore, în zona Oituz, Întorsura Buzăului şi la graniţa cu judeţul Vrancea, unde stratul de zăpadă măsoară pe alocuri 60 de centimetri.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt