Brigada de Poliţie Rutierea aplicat amenzi în valoare de 22.000 de lei şi a decis suspendarea a 16 permise de conducere, în urma controalelor desfăşurate în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Capitală. De asemenea, o tânără de 22 de ani care a produs un accident a fost depistată sub influenţa substanţelor psihoactive, în urma testării.
”În noaptea de 19/20 Februarie a.c., poliţiştii Brigăzii Rutiere au desfăşurat activităţi de control în mai multe puncte de interes operativ aflate în raza de competenţă în scopul prevenirii producerii accidentelor de circulaţie din cauza conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive”, anunţă Poliţia.