Continuă ancheta în cazul gravidei moarte într-un spital din Botoşani

Continuă ancheta în cazul gravidei moarte într-un spital din Botoşani
foto: facebook.com/alexandra.ivanov.180

Continuă ancheta în cazul morţii Alexandrei, tânăra din Botoşani care s-a stins pe patul de spital la numai 25 de ani. O asistentă şi o infirmieră care au fost de gardă în noaptea tragediei au dat declaraţii în faţa anchetatorilor. Familia, prietenii, dar şi alţi oameni impresionaţi de povestea tragică au protestat pentru a cincea zi în faţa maternităţii din Botoşani. Marcaţi de drama tinerei, botăşănenii au vandalizat cabinetul particular al medicului care era de gardă în acea noapte. Pe geamuri şi pe uşă au scris ,,Nu am aer!", ultimul mesaj al Alexandrei.

Timp de şase ore, asistenta şi infirmiera, care au fost de gardă şi care au lăsat-o pe Alexandra să zacă ore în şir în chinuri cumplite, au fost audiate de poliţişti. Cele două au ajuns la sediul IPJ însoţite de o avocată. După audieri, au refuzat să răspundă la întrebările jurnaliştilor.

A fost audiată şi Carmen Oprişanu, medicul curant, chiar la maternitate. Dacă infirmiera, asistenta şi doctorul de gardă din acea noaptea au fost suspendaţi din funcţie, faţă de medicul curant, conducerea spitalului nu a luat nicio măsură. Familia Alexandrei nu se mulţumeşte doar cu demisia managerului spitalului şi cere ca toţi cei care au tratat-o cu indiferenţă să plătească.
Între timp, protestele continuă la Botoşani.  Cabinetul privat medicului care era de gardă în noaptea tragediei a fost vandalizat. Oamenii au scris pe uşă şi pe geamuri ultimul mesaj pe care Alexandra i l-a trimis mamei sale, ,,Nu am aer!".
 
Peste de 400 de botoşăneni au ieşit din nou în stradă. Zeci de maşini au mers în coloană prin oraş.
Familia Alexandrei va primi de la Guvern 50.000 de lei drept sprijin, bani din Fondul de Rezervă.  În zilele următoare, atât medicii, cât şi asistentele şi infirmierele implicate în acest caz vor fi chemaţi în faţa anchetatorilor pentru a da explicaţii.  
 
 

 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt