Conservatorii lui Borisov au câştigat alegerile legislative din Bulgaria

Conservatorii lui Borisov au câştigat alegerile legislative din Bulgaria

Conservatorii conduşi de fostul premier Boiko Borisov s-au clasat pe primul loc la alegerile legislative de duminică care au avut loc în Bulgaria, dar incertitudinea persistă cu privire la posibilele combinaţii pentru a forma un guvern stabil, după şapte alegeri în trei ani şi jumătate, transmite Agerpres.

La fel ca la ultimele alegeri din iunie, partidul GERB s-a clasat pe primul loc cu 26% din voturi înaintea liberalilor pro-europeni din CC/BD (15%) şi a naţionaliştilor pro-ruşi din Renaştere (13%), potrivit sondajelor de la ieşirea din secţiile de votare.

Alegerile se succed şi sunt asemănătoare în Bulgaria, unde suflul schimbării împotriva conservatorilor din vara anului 2020, când Sofia a fost zguduită de demonstraţiile anticorupţie, s-a domolit complet.

"Oamenii vor un guvern, stabilitate, securitate", a declarat Borisov în momentul votului, duminică dimineaţa, întinzând mâna restului clasei politice. Însă riscă, din nou, să nu găsească aliaţi cu care să formeze o majoritate, într-un Parlament extrem de fragmentat, unde ar urma să fie reprezentate de la şapte până la nouă partide. În timpul campaniei electorale, Kiril Petkov, un fost prim-ministru liberal de scurtă durată, cunoscut pentru lupta sa împotriva corupţiei, a declarat că refuză să se asocieze cu acest veteran politic cu o imagine pătată.

Singura consolare, notează AFP, este rata participării, care a fost uşor în creştere, ajungând la 35% cu o oră înainte de închiderea secţiilor de votare. În urmă cu cinci luni, doar 34% dintre alegători s-au prezentat la vot, cel mai scăzut nivel de la căderea comunismului.

Sondajele de opinie indică că un procent de peste 60% dintre bulgari consideră situaţia "extrem de îngrijorătoare".

În această criză politică fără precedent din 1989, partidul Vazrajdane (Renaştere) se instalează într-un mod durabil în peisajul politic din Bulgaria.

"Bulgaria trebuie să rămână o ţară independentă, fără interferenţe străine", a declarat duminică preşedintele formaţiunii, Kostadin Kostadinov, referindu-se la Bruxelles şi Washington.

 

Afla mai multe despreborisovalegeribulgaria
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt