Premierul interimar Ilie Bolojan a făcut un bilanţ al perioadei petrecute la conducerea Guvernului şi a vorbit despre perspectivele politice ale României, viitorul său în fruntea PNL şi posibilitatea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale din 2030. Liberalul a criticat modul în care au fost gestionate unele proiecte de infrastructură şi a anticipat că miniştrii PSD ar putea invoca o moştenire financiară dificilă pentru a justifica eventualele întârzieri şi nerealizări.
O conferinţă de presă dedicată prezentării datelor oficiale din timpul mandatului interimar este programată luni, după cum a anunţat premierul cu o seară înainte.
Şeful interimar al Executivului consideră că promisiunile care nu pot fi susţinute financiar riscă să genereze aşteptări nerealiste. În opinia sa, reprezentanţii PSD ar putea folosi argumentul unei situaţii bugetare dificile pentru a explica de ce nu reuşesc să îşi îndeplinească angajamentele.
„Un lucru este cât se poate de clar: când generezi promisiuni care nu pot fi onorate, în loc să fii responsabil, să nu faci asta, foarte probabil miniştrii PSD vor veni cu retorica moştenirii dezastruoase ca să explice de ce nu pot să onoreze aşteptările pe care le-au creat. Ştim asta, nu e niciun fel de problemă, dar sunt nişte realităţi”, a afirmat premierul interimar, într-o intervenţie la un post TV.
Bolojan a indicat drept exemplu situaţia contractelor de infrastructură finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Potrivit acestuia, valoarea lucrărilor contractate a depăşit cu mult fondurile disponibile.
„În condiţiile în care pe Ministerul Transporturilor ai avut aproximativ cinci miliarde alocare pe fonduri europene prin PNRR şi ai semnat contracte care se duc la peste 19 miliarde şi le-ai început pe toate acele contracte, înseamnă că ai acţionat într-o manieră în care ştii că nu-ţi ajung banii. (…) Începi multe lucrări, nu le termini”, a subliniat Bolojan.
El a atras atenţia şi asupra şantierelor care stagnează din cauza lipsei banilor, a problemelor întâmpinate de constructori sau a contestaţiilor. Aceste blocaje pot duce la degradarea lucrărilor şi la majorarea costurilor pe măsură ce proiectele sunt amânate.
„Gândiţi-vă că avem atât la Compania Naţională de Investiţii, cât şi la Ministerul Transporturilor lucrări începute de ani de zile, şantiere care nu evoluează fie pentru că nu au finanţare, fie pentru că constructorii nu sunt capabili, fie pentru că au apărut tot felul de contestaţii. Dar, una peste alta, asta înseamnă lucrări care se degradează, lucrări care îşi cresc costurile pentru că fiecare an înseamnă posibilităţi de indexare şi aşa mai departe.”
În privinţa viitorului său politic, liderul liberal a respins speculaţiile privind o eventuală schimbare de la conducerea partidului. Acesta a precizat că va rămâne în funcţie atât timp cât colegii săi vor considera că poate contribui la activitatea formaţiunii.
„Voi rămâne în fruntea PNL atât timp cât acest partid va considera că îi sunt util. Fiţi sigură de asta! Şi în momentul de faţă nu se pune această problemă, pentru că toate deciziile pe care le-a luat partidul nostru în această perioadă (…) au fost luate cu o majoritate confortabilă”, a precizat Ilie Bolojan.
Referindu-se la nemulţumirile unor liberali privind trecerea partidului în opoziţie, acesta a susţinut că funcţiile şi avantajele guvernării nu ar trebui să reprezinte principalul obiectiv al unei formaţiuni politice.
„Unii au dorit să fie în guvernare ca să ocupe nişte funcţii, ca să aibă nişte avantaje. Dar dacă doar asta este şi nu luăm o analiză generală a ceea ce se întâmplă, înseamnă că ne ducem într-o zonă în care nu performăm”.
În acelaşi timp, Bolojan a explicat că sprijinul parlamentar acordat noului Cabinet nu trebuie confundat cu o revenire a liberalilor la guvernare. El a descris votul drept o măsură necesară pentru depăşirea blocajului politic.
„E pur şi simplu un vot de responsabilitate, un vot de necesitate pe care trebuie să-l dăm ca să scoatem România din această situaţie care nu ne este nouă imputabilă”.
Întrebat la B1TV dacă ia în calcul o candidatură la alegerile prezidenţiale din 2030, liderul PNL a respins această ipoteză şi a subliniat că următoarele alegeri parlamentare, programate în 2028, reprezintă o miză mult mai apropiată.
„Nu se pune problema unei astfel de candidaturi şi până în 2030 avem 2028. Este un an foarte important pentru că avem alegeri parlamentare şi dacă vrei să faci ceva în România ai nevoie de o forţă puternică, trebuie să lupţi cu bolile, cu metehnele pe care le-am acumulat în aceşti ani. (…) Cu 15% nu poţi să faci mai mult. Oamenii trebuie să înţeleagă, atunci când îţi cer ceva trebuie să fie conştienţi de forţa pe care o ai”, a concluzionat Ilie Bolojan.







