”Thank you for the music”, ar putea spune autorităţile londoneze, după ce concertul digital al grupului pop suedez ABBA, organizat la Londra, a generat beneficii economice nete de 178 de milioane de lire sterline pentru capitala britanică, în primul său an transmite News.ro.
ABBA Voyage îi recreează pe Bjorn Ulvaeus, Benny Andersson, Agnetha Faltskog şi Anni-Frid Lyngstad ca versiuni digitale de înaltă tehnologie ale lor, din perioada lor de glorie din anii 1970, datorită tehnologiei de captare a mişcării, scrie News.ro.
Spectacolul, care a fost văzut de peste 1 milion de oameni, a generat o cifră de afaceri totală de 322,6 milioane de lire sterline în cele 12 luni de la deschidere, în mai 2022, potrivit unei analize a Sound Diplomacy şi RealWorth publicată joia trecută.
Fanii sunt dispuşi să plătească sume din ce în ce mai mari pentru bilete la concert, pentru a vedea artişti mari precum Taylor Swift şi Beyoncé cântând live, iar în cazul ABBA, live virtual.
Un bilet pentru spectacolul ABBA are un preţ de puţin peste 100 de lire sterline pentru anumite date, vara viitoare, comparabil cu concertele live ale lui Swift, care îşi aduce turneul ”Eras” de succes în Marea Britanie, anul viitor.
Însoţite de o trupă live, avatarurile sau ABBA-tars, interpretează aproximativ 20 de melodii în timpul spectacolului de 90 de minute, prezentând trupa în ţinutele lor strălucitoare.
Iluminarea şi efectele speciale creează iluzia superstarurilor pop suedeze pe scenă, într-o arenă special construită din estul Londrei.
ABBA, ai cărei membri au acum 70 de ani, a lucrat pentru proiect cu o echipă de 850 de oameni de la Industrial Light & Magic, fondată de creatorul ”Star Wars”, George Lucas.