Senatoarea Diana Şoşoacă a avut, joi, în timpul şedinţei solemne dedicate Revoluţiei Române din 1989, un nou derapaj grav de limbaj, de data aceasta la adresa preşedintelui Senatului, Florin Cîţu, după ce acesta i-a atras atenţia că a depăşit timpul pentru alocuţiune. ”Eşti ultimul om care poţi să vorbeşti, drogatule!”, i-a spus Şoşoacă, potrivit unor imagini transmise de Antena 3.
Diana Şoşoacă a spus, de la tribuna plenului comun, că ”de 32 de ani tradăm idealurile celor care au murit la Revoluţie, acei oameni au murit pentru ca aici în Parlament să existe reprezentanţi ai poporului şi nu ai partidelor”.
”Am văzut parlamentari care au înjurat, au jignit protestarii. Ţin să vă spun că unii dintre ei erau revoluţionari, să ştiţi că reprezentanţi şi violatorii, şi pe criminali, şi pe hoţi, pe mulţi dintre colegii voştri evazionişti”, a afirmat senatoarea independentă, acuzându-i pe reprezentanţii celorlalte partide că ”nu dau doi bani pe Revoluţie, de aceea dau legi pentru paşapoarte şi pentru îngrădirea drepturilor”, potrivit News.