Celine Gauer, şefa structurii Comisiei Europene care monitorizează gestionarea PNRR la nivelul UE, a venit cu o serie de avertismente pentru România, atât în ceea ce priveşte modul cum implementează planul, dar şi în ceea ce priveşte evoluţia economică.
Cea care a dat tonul criticilor la adresa României a fost Celine Gauer. „ În 2024 suntem la o răscruce. E un an critic. Asta va determina dacă e un succes sau un eşec pentru ţară, a precizat şefa responsabilă de Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă. „România este în întârziere faţă de ce ar fi trebuit”, a subliniat Gauer, potrivit Adevărul.
Mai mult, reprezentanta CE a spus direct: „Trebuie accelerat ritmul”. Gauer a precizat că Bruxelles-ul vrea să vadă reforme importante în zona de taxare.
Mai mult, o nemulţumire majoră este modul cum România continua să abordeze subiectul companiilor publice, care au un rol important în stat. „Trebuie să aibă o guvernanţă corespunzătoare”, a cerut Gauer.
„Multe apeluri (n.r. - de proiecte) sunt întârziate. Multe investiţii nu au început”, a atras atenţia Gauer. „Ştiu că România e obişnuită cu politica de coeziune, cu plus unul, plus 2, plus 3. Aici nu e aşa. E o poveste diferită”, a continuat reprezentanta CE.
„Orice cerere care nu e depusă până în 2026, va fi tradusă în pierdere de granturi şi posibilă plată a prefinanţării”, a coonchis Gauer.
La rândul său, un alt oficial al Comisiei Europene, Declan Costello (director general adjunct pentru afaceri economice şi financiare DG ECFIN), a vorbit desre situaţia economică, care a afirmat că Bruxelles-ul e „îngrijorat” de situaţia fiscală din România. Oficialul a subliniat că . execuţia deficitului în prima parte a anului este slabă”.
Costello a vorbit şi de estimarea pe care o are Comisia faţă de deficitul pe anul curent. „În momentul de faţă, mă aştept ca deficitul să fie mai aproape de 7% din PIB în acest an”, a mai afirmat Costello, fiind de părere că „este nevoie de reducerea pragului pentru microîntreprinderi”.
Cum vede Guvernul situaţia
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a negat faptul că ar fi probleme în ceea ce priveşte PNRR-ul şi ritmul reformelor. „Anumite jaloane şi ţinte au viteză. Alte jaloane şi ţinte sunt încă în întârziere. Această întârziere trebuie recuperată. Planul per ansamblu este în progres faţă de anul trecut. Acest lucru trebuie văzut”, a afirmat Câciu. „Toate ţările sunt la jumătate (n.r. - cu Mecansimul de Redresare şi Rezilienţă), iar noi, România, ne situăm în medie”.
Întrebat dacă există riscul ca România să piardă bani, minsitrul a precizat: „Am ajuns în 2026. În acest moment nu există niciun risc, dar noi trebuie să ne ţinem de Plan”.