Comisia Europeană a aprobat marţi o evaluare preliminară pozitivă a celor şase ţinte şi a 62 dintre cele 68 de jaloane legate de cea de-a treia cerere de plată a României în valoare de 2 miliarde de euro, fără prefinanţare, în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, elementul central al programului NextGenerationEU. Comisia a constatat că, în această etapă, nu au fost atinse şase jaloane vizând reforme ale guvernanţei întreprinderilor de stat, investiţii din domeniul transporturilor şi reforma regimului fiscal al microîntreprinderilor.
”Prin urmare, Comisia propune suspendarea parţială a plăţii în conformitate cu articolul 24 alineatul (6) din Regulamentul privind MRR. Această procedură le oferă statelor membre timp suplimentar pentru a îndeplini jaloanele sau ţintele restante, ele primind totodată o plată parţială legată de jaloanele şi ţintele care au fost atinse în mod satisfăcător”, anunţă CE, citează news.ro.
Comisia a transmis deja evaluarea sa preliminară pozitivă a jaloanelor şi ţintelor pe care le consideră atinse în mod satisfăcător Comitetului economic şi financiar (CEF), care are la dispoziţie patru săptămâni pentru a emite un aviz. În urma avizului CEF cu privire la evaluarea preliminară pozitivă şi după evaluarea observaţiilor transmise de România, Comisia va adopta o decizie de plată, după care se poate efectua plata către România.
”Cea de-a treia cerere de plată acoperă etape importante din realizarea a 37 de reforme şi a 17 investiţii care vor genera schimbări pozitive pentru cetăţenii şi întreprinderile din România în următoarele domenii: tranziţia verde şi digitală, transportul durabil, renovarea energetică, regimurile fiscale şi de pensii, mediul de afaceri, mobilitatea urbană, turismul şi cultura, asistenţa medicală, reformele sociale, buna guvernanţă, educaţia şi managementul apei, al deşeurilor şi al pădurilor”, transmite CE.