Primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, le cere bucureştenilor să rămână, pe cât posibil, în locuinţe miercuri, în contextul codului roşu de ploi torenţiale care vizează Bucureştiul. El avertizează că zonele aglomerate şi cele cunoscute pentru acumulările de apă ar trebui evitate pentru a preveni incidente nedorite.
„Îi rog pe bucureşteni să nu iasă din casă în această perioadă. Să evite zonele aglomerate, dar şi cele care ştiu că se inundă frecvent. Viaţa lor este cea mai importantă”, a transmis Bujduveanu într-o conferinţă de presă la sediul PMB.
Printre măsurile luate se numără suspendarea cursurilor în unităţile de învăţământ din Capitală. De asemenea, Primăria colaborează cu Apa Nova şi STB pentru a preveni blocajele în trafic şi acumulările periculoase de apă.
„Prioritatea noastră este să ne asigurăm că oraşul funcţionează şi că oamenii nu sunt puşi în pericol. Suntem în contact permanent cu toţi operatorii şi pregătiţi pentru intervenţii rapide”, a adăugat edilul.
Totodată, toate şantierele deschise în oraş au fost puse în siguranţă, iar afişajele stradale autorizate respectă normele în vigoare, a mai precizat el.
Conform imaginilor satelitare, ciclonul care afectează estul ţării ar putea ocoli parţial zona Bucureşti-Ilfov, însă autorităţile rămân în alertă.
La rândul său, ISUBIF anunţă că 60 de autospeciale şi 50 de motopompe sunt pregătite pentru eventuale intervenţii. Echipele de asistenţă socială vor fi pe teren pentru a proteja persoanele fără adăpost.
„Nu avem avize de defrişare pentru arbori periculoşi, dar Direcţia de Mediu monitorizează situaţia permanent”, a declarat administratorul public al Capitalei, Lucian Judele.
Şcolile din Bucureşti şi Ilfov vor fi închise mâine, având în vedere codul roşu de inundaţii. Totodată, au fost luate decizii privind suspendarea cursurilor în judeţele Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi.