Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a anunţat că procurorii ,,au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de un funcţionar public – primarul Sectorului 1 Bucureşti – sub aspectul comiterii infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată (cinci acte materiale) ”.
Clotilde Armand este acuzată că a semnat o dispoziţie prin care s-a desemnat manager al proiectului “Îmbunătăţirea capacităţii administrative locale privind dezvoltarea, implementarea şi promovarea măsurilor anticorupţie”, iar în urma acestui act ,,a realizat foloase materiale constând în venituri aferente activităţilor prestate în calitatea de manager de proiect”.
Clotilde Armand a încasat câte 3.744 de lei pentru luna aprilie 2022 şi pentru iunie 2022, iar pentru lunile mai şi iulie a primit câte 5.616 lei.
,,Suspectei i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile. Dosarul s-a constituit ca urmare a sesizării formulate de către Agenţia Naţională de Integritate”, a mai precizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1", a mai precizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
Clotilde Armand a declarat că i s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect şi respinge toate acuzaţiile aduse de ANI. Potrivit acesteia, dosarul penal vine după ce a deranjat mai multe interese.
Partidul Social Democrat a anunţat că ,,De astăzi, Clotilde Armand a devenit oficial <<un penal într-o funcţie publică>> care conform principiilor invocate până acum cu vehemenţă de USR, ar fi trebui să fie deja exclusă din partid şi cu demisia scrisă din poziţia de primar!"
,,Penala Clotilde Armand trebuie să plece! USR nu mai poate invoca scuze pentru a face scut în jurul primarului Sectorului 1! PSD solicită USR să aplice rapid principiul „Fără penali în funcţii publice” în cazul colegei lor de partid Clotilde Armand! Primarul userist este, de astăzi, suspectă în dosarul penal în care este cercetată pentru infracţiunile de conflict de interese şi însuşirea ilegală de bani din bugetul Primăriei Sectorului 1 ”, scrie în comunicatul oficial al PSD.