Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, critică declaraţiile lui Marcel Ciolacu referitoare la militarii, profesorii, medicii şi tinerii care părăsesc ţara.
”Uite unde era acela care stăpâneşte o meserie! Cum poate avea Marcel Ciolacu pretenţia să fie ales de români să-i reprezinte când el dispreţuieşte categorii întregi de oameni? După ce a vorbit cu dispreţ şi aroganţă despre militari, dar şi despre toţi cei care lucrează la stat, profesori, medici, pompieri, lucrători în administraţie, acum jigneşte tinerii. Cei care, zice candidatul PSD la preşedinţie, pleacă din ţară fiindcă nu stăpânesc o meserie. Uite unde era cel care stăpâneşte o meserie! Oricât s-ar preface domnul Ciolacu, agroganţa tipică PSD-ului iese la suprafaţă”, scrie Ciucă într-o postare pe Facebook.
Ciucă subliniază că milioane de români muncesc pentru ei şi familiile lor, în timp ce politicienii precum Ciolacu aruncă cu noroi.
”Milioane de români învaţă, muncesc, încearcă să-şi facă un rost pentru ei, pentru familiile lor şi vine un politruc care şi-a petrecut toată viaţa pe la partid şi începe să arunce cu noroi. Îl întreb serios pe domnul Ciolacu: dumneavoastră ce meserie stăpâniţi? Dacă mâine se termină cu politica, v-aţi gândit ce aveţi de gând să faceţi în viaţă?”, a mai scris liderul PNL.
Marcel Ciolacu a declarat vineri că tinerii pleacă din România pentru că nu stăpânesc o meserie foarte bine din cauza faptului că România nu a investit suficient în învăţământul dual.
”Ne dorim învăţământ dual implementat pentru tinerii noştri, pentru că tinerii noştri, copiii noştri, nepoţii noştri pleacă din România pentru că nu stăpânesc o meserie foarte bine. Câteodată pleacă să-şi împlinească un vis şi constată că ajung într-o ţară străină unde trebuie să muncească mai mult decât ceilalţi, pentru că ei nu ştiu o meserie, pentru că ei vin dintr-un sistem în care am lâncezit, într-un sistem, cu toate că am făcut paşi imenşi, n-am investit cât ar fi trebuit în învăţământul dual”, a declarat Marcel Ciolacu, la Congresul Reprezentanţilor Comunităţilor de Romi.
CMF: 31240003