Preşedintele PNL, împreună cu Ligia Deca, Ilie Bolojan şi Florin Birta, au participat, la Oradea, la deschiderea primului campus pentru învăţământ dual din ţară.
“Nu reuşeam acest proiect, dacă nu credeam în tot ceea ce înseamnă această colaborare pe orizontală la nivelul autorităţilor locale, pe verticală cu tot ceea ce înseamnă operatori economici, mediu de afaceri şi desigur, sprijinul pe care a putut să îl acorde Ministerul Educaţiei şi celelalte instituţii guvernamentale, pornind de la oportunităţile care ne-au fost oferite de disponibilitatea fondurilor europene şi bineînţeles, contribuţia de la bugetul naţional.
Ceea ce s-a întâmplat aici, la Oradea, este un model de urmat. Este un model ceea ce înseamnă integrarea, aşa cum spuneam pe orizontală, pentru că oferă posibilitatea şi altor instituţii similare din oraş şi de ce nu, şi din judeţ, să vină să desfăşoare anumite activităţi de pregătire aici. Discutam cu domnul preşedinte Bolojan mai devreme şi sublinia faptul că inclusiv aspectele de reconversie profesională pentru cei care au absolvit o astfel de formă de învăţământ şi se află în câmpul muncii, se poate desfăşura pe această facilitate. Eu însumi sunt absolvent al unei instituţii de învăţământ vocaţionale şi nu îmi pare rău de rău de decizia pe care am luat-o la 14 ani”, a precizat preşedintele Senatului.
Conform Ministerului Educaţiei, campusul dual de la Oradea este subiectul primului contract semnat pentru finanţarea unui proiect de acest tip cu fonduri din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. În cadrul campusurilor de învăţământ dual, într-un parteneriat între şcoală şi operatori economici, elevii din colegiile şi liceele tehnice vor putea să participe la activităţi în ateliere de practică dotate corespunzător, vor beneficia de o bursă primită din partea autorităţii locale, pe lângă cea primită din fonduri publice, şi de o masă de prânz gratuită.
Elevii sunt pregătiţi în acord cu nevoile operatorilor economici, implicaţi direct în designul programelor de studiu şi formarea competenţelor viitorilor angajaţi.
Domeniile care vor putea fi studiate în campusul de învăţământ dual de la Oradea sunt mecanică, construcţii, instalaţii şi lucrări publice, electromecanică, electronică şi automatizări şi chimie industrial. Parteneri în acest proiect sunt Consiliul Judeţean Bihor, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, Universitatea din Oradea.