Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, luni seară, că reprezentanţii formaţiunii rămân în Guvern ”doar pentru a împiedica escaladarea completă a abuzurilor”.
”Stimaţi români, încă o data, nu comentez decizia CCR, dar consecinţele ultimei decizii pun un mare semn de întrebare privind democraţia din România. Pentru prima dată in istoria României o majoritate de cinci judecatori, din care patru numiţi de PSD, a decis că cineva nu poate candida.
Practic a fost eliminat la masa verde un adversar politic. Acest lucru mă preocupă pe mine şi cred că şi pe orice cetăţean care vrea ca România să rămână un stat democratic. Nu mă preocupă dacă PSD se bucură de eliminarea unui competitor politic, ci că ar putea face lucruri de neimaginat, pentru că PSD are în ADN-ul sau abuzul de putere şi comportamentul de partid-stat. Astăzi, elimină un candidat, mâine altul, poimâine închid instituţii de presă, iar în final subordonează politic tot statul român. Mă voi asigura că acest lucru nu se va întâmpla şi România nu va intra total pe mâna PSD.
Este o datorie de onoare şi credinţă faţă de ţara noastră! Coaliţia noastră de guvernare cu PSD se opreşte aici. Rămânem în Executiv doar pentru a împiedica escaladarea completă a abuzurilor pe care le pot realiza pentru a câştiga alegerile. Sigur că PSD şi-ar dori să guverneze singur în următoarea perioadă:- pentru a reintroduce cota progresivă, - pentru a subordona justiţia şi instituţiile statului, - pentru a direcţiona resursele financiare ale bugetului în acţiuni populiste şi către clientela din partid.
Acest lucru nu se va întâmpla. Ar fi complet iresponsabil din partea noastră să părăsim terenul de luptă şi să îi lăsăm să înainteze în direcţia pe care au luat-o. Pe de altă parte, apreciem demersurile pentru sancţionarea legală a tuturor partidelor extremiste, şovine şi antisemite. Aceasta este calea corectă pentru a contracara influenţa acestor curente periculoase. Cu toate acestea, noi credem în limitarea influenţei extremismului prin convingerea românilor să voteze opţiunile democratice.
Reacţia solidară a populaţiei pe tema deciziei CCR este cu democraţia, nu cu o persoană extremista. Stimaţi români,Toată România vrea să trăiască într-o ţară prosperă şi liberă, nu într-un stat prizonier al PSD sau al oricărui alt partid. Direcţia democraţiilor consolidate precum şi statutul de tara membra NATO, UE şi a parteneriatului transatlantic reprezinta singura cale pentru România.
Pentru că aceasta înseamnă libertate, democraţie, garantarea drepturilor cetăţeneşti şi bunăstare! Mai sunt mai puţin de două luni până la alegerile prezidenţiale şi parlamentare. Îi putem opri atunci, altfel va fi prea târziu”, a declarat Nicolae Ciucă, pe Facebook.