Liderul PNL, premierul Nicolae Ciucă, a anunţat că liderii coaliţiei au decis să continue dialogul cu sindicatele din învăţământ, precizând, după ce a enumerat problemele existente şi realizările Cabinetului, că a convenit cu partenerii de coaliţie ca pînă la soluţionarea problemelor să nu îşi depună mandatul şi să îşi asume în continuare responsabilitatea de premier.
”Am convenit ca până la soluţionarea acestor probleme să nu îmi depun mandatul şi să îmi asum în ontinuare responsabilitatea funcţiei de premier”, a anunţat Nicolae Ciucă.
”Decizia luată de noi trei este o decizie corectă pe care ne-o asumăm împreună. Împreună o să continuăm”, a subliniat liderul PSD Marcel Ciolacu.
”Am avut multe incendii – cu o mână am stins incendiile, cu alta am construit”, a declarat preşedintele UDMR Kelemen Hunor.
Ion Dobre, lider sindical al profesorilor din Buzău, a declarat la Prima News că indiferent de declaraţiile guvernanţilor.
„Dacă rămân ancoraţi în această ofertă, este clar că nu se va stinge conflictul. Am fost deranjaţi că cel puţin până acum, prioritar pentru guvernanţi a fost altceva. În acest moment trăim cu un venit care abia ne asigură subzistenţa”, a spus Dobre.
Laviniu Lăcustă, preşedinte USLIP Iaşi, a arătat că legea de majorare a salariilor din 2010 a fost blocată de Guvern la câteva zile după ce a fost votată.
„În 2000 a fost o grevă de aproximativ o lună şi în ciuda situaţiei economice foarte proaste de atunci au fost mărite salariile cadrelor didactice semnificativ. Aşteptăm respect din partea Guvernului. Reacţiile guvernanţilor nu fac decât să accentueze starea de revoltă pe care nu ştiu dacă am mai văzut-o în corpul profesoral la asemenea nivel”, a declarat Lăcustă.
Politologul Andrei Ţăranu a arătat că greva din educaţie este un cost foarte mare pentru guvernul Ciucă şi a creat o mare îngrijorare în clasa politică, începând cu preşedintele Iohannis, mai ales după demonstraţiile de joi.
„Cadrele didactice au fost umilite generaţie după generaţie, învăţământul a fost subfinanţat ca sistem şi probabil ca până ieri nimeni nu s-a aşteptat să se comporte cadrele didactice ca un grup bine organizat ca să-şi apere interesele”, a subliniat Ţăranu.
Fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu a spus că nu este demn pentru nicio societate să iasă profesorii în stradă.
„Este rodul unor acumulări în timp. Parcă această categorie socio-profesională a fost tratată fără respect. Dialogul din aceste zile a fost neinspirat, nu poţi să-i tratezi fără respect pe cei care formează societatea românească. Trebuie aşezaţi profesorii într-o poziţie de respect, cu autoritate profesională”, a spus Andronescu.
Oferta guvernului este nemulţumitoare pentru sindicalişti, susţine deputatul USR Oana Ţoiu.
„Aceeaşi coaliţie a votat acum câteva săptămâni sporuri crescute cu 50 la sută la agenţiile de stat. La negocieri a fost trimis secretarul general al guvernului, Marian Neacşu, care are o condamnare penală de la Înalta Curte şi nu e în măsură să reprezinte guvernul”, a arătat Oana Ţoiu.