Traficul feroviar a fost întrerupt noaptea trecută în zona Filiaşi din judeţul Dolj. Vântul puternic a doborât mai mulţi copaci, care au căzut pe şine şi 5 trenuri de călători au rămas blocate. Asta, din cauza faptului că s-a întrerupt temporar alimentarea cu energie electrică a liniei de tensiune. S-au înregistrat întârzieri între 90 şi 250 de minute. Călătorii au fost revoltaţi după ce au aşteptat trei ore în tren, pentru a se relua circulaţia.
Circulaţia trenurilor s-a desfăşurat în condiţii de iarnă, în zona Filiaşi. Pentru deblocarea situaţiei s-au folosit locomotive Diesel, până la cea mai apropiată gară, apoi s-au montat locomotive electrice. Pasagerii din trenul care a circulat pe ruta Timişoara - Bucureşti Nord au rămas blocaţi în Strehaia, unde au aşteptat mai bine de trei ore. Oamenii au fost nemulţumiţi.
Revoltaţi, unii pasageri le-au transmis mesaje dure guvernanţilor.
Nu doar cei din tren au avut de suferit. Planurile le-au fost date peste cap şi celor care aveau de gând să plece cu
trenul. O femeie a aşteptat 4 ore în gara din Filiaşi, pentru a se urca în garnitura cu care voia să ajungă în Capitală
CFR Călători a oferit pasagerilor din trenuri apă şi produse alimentare, în prima staţie mare în care s-a putut face
această activitate.