Aproximativ 4,8 milioane de bancnote contrafăcute au fost descoperite, vineri, de Poliţia Română şi Autoritatea Vamală Română.
'În urma cooperării instituţionale D.C.C.O. - Oficiul Naţional Central pentru combaterea falsurilor de moneda cu Biroul Vamal de Frontieră Otopeni şi Biroul Vamal de Frontieră Constanţa Sud, la data de 10 octombrie 2025, în portul Constanţa Sud, au fost identificate 160 de colete cu bancnote contrafăcute din categoria de fals codificată la nivel european 'altered design'', se menţionează într-un comunicat remis Agerpres.
Potrivit sursei citate, dintre acestea, 40 de cutii conţineau 1,2 milioane de bancnote din cupiură de 500 de euro (600 milioane de euro), fără serie şi 20 de cutii conţineau 600.000 de bancnote din cupiură de 200 de euro (120 milioane de euro), fără serie.
De asemenea, în 60 de cutii se aflau 1,8 milioane de bancnote din cupiură de 100 de euro (180 milioane de euro), cu serie, iar 40 de cutii conţineau 1,2 milioane de bancnote din cupiură de 50 de euro (60 milioane de euro), cu serie.
Cele 4,8 milioane de bancnote, care însumau 960 milioane de euro, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
'Activităţile au fost desfăşurate într-o echipă complexă formată din ofiţerii Oficiului Naţional Central pentru combaterea falsurilor de monedă, ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Ilfov şi ai Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Porturi Maritime, alături de inspectori vamali', se mai precizează în comunicat.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz, în cadrul unui dosar penal, instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu, precizează sursa citată.
Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate - Oficiul Naţional Central pentru combaterea falsurilor de monedă este partener cu Autoritatea Vamală Română în cadrul Operaţiunii internaţionale DECOY III, sub egida EMPACT, coordonată la nivel european de către EUROPOL.
Conform sursei citate, operaţiunea vizează identificarea de colete suspecte ce conţin bancnote contrafăcute ce pătrund pe teritoriul Uniunii Europene din ţări precum China, Turcia, etc.