Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, investiţie de 24 milioane lei: Parcul Grozăveşti din Sectorul 6, refăcut complet

Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, investiţie de 24 milioane lei: Parcul Grozăveşti din Sectorul 6, refăcut complet

Administraţia liberală a Sectorului 6 investeşte în spaţiul verde al bucureştenilor. Parcul Grozăveşti va fi amenajat şi înnoit cu 340 de arbori, 650 de arbuşti noi şi plante ornamentale pe 2.900 metri pătraţi.

Parcul Grozăveşti din Capitală va fi amenajat cu o investiţie estimată la aproape 24 de milioane de lei, anunţă Primăria Sectorului 6. Consiliul Local Sector 6 a votat joi documentaţia tehnică, după care urmează scoaterea lucrărilor la licitaţie.

Primarul liberal Ciprian Ciucu vrea ca toamna viitoare parcul să fie refăcut complet, iar cele trei hectare de teren să fie transformate într-o “oază de verdeaţă”, conform comunicatului Primăriei Sector 6.

„De acum, urmează să scoatem lucrările la licitaţie. Mai durează trei luni licitaţia, aşa că undeva prin februarie 2025, după ce ieşim din iarnă, putem atribui licitaţia, iar în martie să înceapă lucrările. Sper ca în toamna anului viitor să fie realizat parcul”, a declarat primarul Ciprian Ciucu.

Ciucu (PNL) continuă investiţiile în Sectorul 6: Toamna viitoare, Parcul Grozăveşti va fi refăcut complet

În urma investiţiei administraţiei liberale, noul parc va cuprinde trei hectare de teren amenajate cu spaţii verzi ample, terenuri de joacă şi de sport, foişoare pentru lucru în aer liber, zonă de hamace, turn de belvedere, loc de joacă pentru câini şi spaţii pentru evenimente. Partea central-sudică va fi transformată într-o peluză de 2.500 de metri pătraţi, pentru picnicuri, sport în aer liber, expoziţii şi loc de întâlnire. Lângă peluză va fi amenajată o zonă cu instrumente muzicale.

De asemenea, în centrul parcului se va amenaja o piaţetă unde vor putea fi organizate evenimente. Tot în centru se va construi un turn de belvedere, cu perspectivă asupra parcului şi asupra râului Dâmboviţa. Se vor amenaja o zonă de sport şi fitness, două perimetre de joacă pentru copii şi un spaţiu de joacă pentru câini.

Vor fi plantaţi 340 de arbori, în completarea celor 479 existenţi şi 650 de arbuşti noi. Pe 2.900 de metri pătraţi vor fi noi plante perene şi ornamentale. În plus, bucureştenii din Sectorul 6 vor mai avea în Parcul Grozăveşti un teren de sport pentru baschet şi volei, dar şi mese de tenis de masă.

 

Afla mai multe despreciprian ciucugrozaveştipnl
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt