Primarul Sectorului 6 şi prim-vicepreşedintele PNL, Ciprian Ciucu, a criticat joi poziţia PSD privind organizarea alegerilor locale în Bucureşti, susţinând că social-democraţii „nu vor” alegeri, dar nu au oferit un motiv clar în coaliţie.
„PSD a spus că nu îşi doreşte alegeri în această perioadă, dar nu ne-a explicat de ce. Doar că nu vrea. Numai că aici nu este despre vrut sau nevrut, este despre a respecta legea”, a declarat Ciucu.
Acesta a subliniat că în democraţie, predictibilitatea alegerilor este esenţială, iar legea prevede termene clare pentru organizarea acestora în cazul vacantării unui post, cum este cel de primar general al Capitalei.
„Nu poţi lăsa un oraş precum Bucureştiul cu un primar interimar trei ani şi jumătate. Legea este clară şi trebuie aplicată”, a completat primarul Sectorului 6.
„Nu susţin un candidat comun al coaliţiei”
Întrebat dacă susţine o candidatură comună a coaliţiei PSD–PNL–USR la Primăria Capitalei, Ciucu a răspuns clar: „Nu”.
El a explicat că ideea unui candidat al „puterii” împotriva „extremiştilor” alimentează o polarizare periculoasă:
„Acest clivaj - coaliţie, putere versus extremişti - nu trebuie întreţinut. Mi se pare o idee proastă. Poate fi discutată, dar nu sunt de acord cu ea.”
Ciucu a mai spus că PSD este liber să candideze sau să formeze alianţe cu orice partid, inclusiv PNL, USR sau partide extremiste, dar acest lucru nu trebuie să afecteze organizarea alegerilor.