Pierbatistta Pizzaballa, considerat un outsider. Numele său a fost trecut la şi alţii de unele site-uri apropiate Vaticanului, printre cardinalii “papabili”. Mulţi îl remarcă pentru stilul pastoral asemănător cu Papa Francisc.
Cardinalul Pierbattista Pizzaballa al Ierusalimului este considerat ca una din acele figuri aparte ale Bisericii Catolice moderne. Preot franciscan din 1990, a slujit în calitate de Custode al Ţării Sfinte din 2004 până în 2016. Ridicat cardinal în 2023, el este cunoscut pentru conducerea sa în dialogul interconfesional.
Dar cel mai intens şi emoţionant moment din istoria sa recentă este cel în care a declarat că este dispus să fie luat ostatic în schimbul eliberării copiilor israelieni care sunt ţinuţi captivi de Hamas în Gaza.
„Sunt gata pentru un schimb, orice, dacă acest lucru poate duce la libertate, pentru a aduce copiii acasă. Nicio problemă. Există o voinţă totală din partea mea. Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să încercăm să câştigăm eliberarea ostaticilor, altfel nu va exista nicio modalitate de a opri o escaladare”, a spus el în 2023.
Dealtfel, munca sa se concentrează pe sprijinirea comunităţii creştine şi pe promovarea păcii în regiune.
În urmă cu şase ani am avut şansa de a-l întâlni la Ierusalim. Jovial, foarte cordial, uman!
Ca o coincidenţă de suflet (a nu se specula altfel): pe 21 aprilie, în a doua zi de Paşte, cardinalul Pierbatistta Pizzaballa a împlinit 60 de ani!